Gospodăria Comunală are de recuperat datorii de peste 4 milioane de lei de la rău-platnici
Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe, care asigură servicii de apă şi canalizare în 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna, are de recuperat peste 4 milioane de lei de la rău-platnici, pe care îi ameninţă cu debranşarea.
Directorul Gospodăriei Comunale, Kozsokar Attila, a declarat că în perioada pandemiei COVID-19 legea nu a permis sistarea acestor servicii, însă, odată cu ridicarea restricţiilor, această regulă nu mai e valabilă, prin urmare societatea va recurge la măsuri drastice pentru a-şi recupera creanţele.
Potrivit acestuia, pe listă sunt câteva sute de datornici, iar în vizor sunt, în special, cei care datorează sume mari şi cei care au datorii de lungă durată.
Kozsokar Attila a menţionat că societatea se confruntă cu dificultăţi şi din cauza majorării preţului la curentul electric, costurile de funcţionare a sistemului de apă şi canalizare, respectiv a staţiilor de pompare, epurare şi tratare, crescând de trei ori faţă de anul trecut.
„Noi le-am trimis notificări, somaţii, dar acum, că s-a terminat starea de alertă, suntem nevoiţi să recurgem la măsuri mai drastice, la debranşări, ca să ne recuperăm datoriile, cu atât mai mult cu cât costul energiei a crescut enorm. Nu am mai făcut acest lucru de mult timp, dar acum vom sista furnizarea către consumatorii care au acumulat datorii grave şi nu au intenţia de a le achita”, a declarat Kozsokar Attila pentru AGERPRES.
Acesta a mai spus că, în contextul creşterii costurilor de exploatare, societatea va fi nevoită să majoreze tarifele la apă şi canalizare cu aproximativ 27%, la care se va adăuga şi rata inflaţiei.
Procentul include şi o cotă de dezvoltare a infrastructurii, de 35 de bani, care ar permite acumularea sumei de 3,3 milioane de lei pe an pentru investiţii.
Documentaţia de majorare a tarifelor va trebui aprobată, în prealabil, de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, precum şi de către autorităţile locale.