ACTUALITATE 14 ianuarie 2010

Fruntaşi la negocieri

de Covasna Media | 664 vizualizări
La doar 3 zile după întâlnirea de la Bucureşti în care a fost stabilit algoritmul împărţirii posturilor de la deconcentrate în teritoriu, conducerile filialelor Covasna ale PD-L şi UDMR au reuşit să se înţeleagă asupra posturilor din judeţ. Timpul scurt în care s-a ajuns la un acord este o premieră, cunoscut fiind faptul că din cauza veşnicelor neînţelegeri de la negocieri, judeţul nostru rămânea printre ultimele în ceea ce priveşte împărţirea deconcentratelor. 14ian2010-udmr_pd-lOrganizaţiile PD-L şi UDMR Covasna au semnat aseară la sediul Consiliului Judeţean protocolul de colaborare la nivel judeţean şi au căzut de acord asupra împărţirii instituţiilor deconcentrate. Potrivit înţelegerii, UDMR a obţinut 24 din cele 35 de instituţii iar PD-L 11. Protocolul a fost semnat de vicepreşedintele PD-L, George Scripcaru, preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor şi cel al UDMR Sfântu-Gheorghe, Antal Árpád.

La doar 3 zile după întâlnirea de la Bucureşti în care a fost stabilit algoritmul împărţirii posturilor de la deconcentrate în teritoriu, conducerile filialelor Covasna ale PD-L şi UDMR au reuşit să se înţeleagă asupra posturilor din judeţ. Timpul scurt în care s-a ajuns la un acord este o premieră, cunoscut fiind faptul că din cauza veşnicelor neînţelegeri de la negocieri, judeţul nostru rămânea printre ultimele în ceea ce priveşte împărţirea deconcentratelor.

14ian2010-udmr_pd-lOrganizaţiile PD-L şi UDMR Covasna au semnat aseară la sediul Consiliului Judeţean protocolul de colaborare la nivel judeţean şi au căzut de acord asupra împărţirii instituţiilor deconcentrate. Potrivit înţelegerii, UDMR a obţinut 24 din cele 35 de instituţii iar PD-L 11.

Protocolul a fost semnat de vicepreşedintele PD-L, George Scripcaru, preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor şi cel al UDMR Sfântu-Gheorghe, Antal Árpád.

Din cele 35 de instituţii prezentate, UDMR a nominalizat directorii principali la 24, printre care Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia Judeţeană de Sport, de Tineret, Finanţele Publice, Garda Financiară, Direcţia Agricolă, Direcţia Sanitar Veterinară, Inspectoratul în Construcţii, Casa de Asigurări de Sănătate, Inspectoratul Şcolar şi altele. Restul de 11 instituţii au revenit PD-L, care va numi directorii generali la deconcentrate ca APIA, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Oficiul de Cadastru, cei doi subprefecţi, mai mulţi adjuncţi şi altele.

Judeţul Covasna este primul care a finalizat negocierile, în două zile care au conţinut runde de negocieri între reprezentanţii celor două partide. Din partea PD-L, negociatorul şef a fost vicepreşedintele formaţiunii, George Scripcaru, iar UDMR Covasna a fost reprezentată în primul rând prin preşedintele Tamás Sándor dar şi preşedintele de la municipiu, Antal Árpád.

„Cred că am găsit soluţii la toate discuţiile, dacă mai apar detalii sau amănunte sigur că le vom corela şi rezolva pe parcurs, de la caz la caz. Aşa cum am afirmat de mai multe ori, cred că trebuie să depăşim acest tip de abordare - maghiarii şi românii şi ăsta să fie singurul argument care să ne caracterizeze. Trăim în acest judeţ împreună, problemele sunt comune, împreună trebuie să le rezolvăm, nu o să vină altcineva să le rezolve şi împreună trebuie să găsim soluţii la toate problemele care sunt în judeţul Covasna şi nu numai”, a declarat George Scripcaru. Acesta şi-a exprimat speranţa că şi în continuare colaborarea va fi una bună în Covasna.

Câştig 100%

Preşedintele PD-L Sfântu-Gheorghe, Dan Manolăchescu, i-a mulţumit lui George Scripcaru că s-a implicat în această negociere, fapt care a şi influenţat probabil pozitiv o negociere deschisă, „bărbătească”. Manolăchescu a afirmat că acest sprijin al vicepreşedintelui Scripcaru va continua şi de acum încolo pentru judeţul Covasna, iar interesul comun al PD-L şi UDMR este de a atrage cât mai multe investiţii în judeţ şi de a face cât mai multe pentru oamenii din zonă, fie ei români sau maghiari.

„Procentual, cred că de fapt am câştigat nu 35%, ci 100%, pentru că ideea este colaborăm foarte bine şi să tragem împreună în aceeaşi direcţie“, a spus Manolăchescu. Potrivit lui Scripcaru, negocierile au luat în considerare următoarele idei: acolo unde este o instituţie cu director plin şi adjunct, s-a mers pe ideea - directorul de la o formaţiune, adjunctul de la celălaltă, unde e director şi doi adjuncţi, un adjunct a mers la cel care a luat plinul, şi celălalt la cealaltă parte, o instituţie cu director plin şi 4 adjuncţi sau 3, s-a mers pe directorul plin plus unu la o parte, ceilalţi doi la cealaltă parte, şi s-a creat astfel un echilibru încât să nu existe nicio problemă şi să nu existe o interpretare de o parte sau de cealaltă. Nu a fost neglijat nici reperul proporţionalităţii etnice, însă nu acesta a fost principalul lucru la care s-au raportat, a subliniat Scripcaru.

„Am cerut să găsim o formulă de echilibru şi înţelegere din partea ambelor părţi şi cred că am făcut bine”, a spus el.

Parteneri deschişi şi corecţi

Preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, a remarcat faptul că judeţul Covasna este primul unde se încheie aceste negocieri privind deconcentratele. „În ultimii 20 de ani, UDMR a atins 46% din acest punct de vedere, acest nou procent reflectă faptul că este o altă echipă, un alt spirit de negociere, cu altă viziune pe relaţiile politice, inter-etnice”, a spus Tamás.

În aceeaşi idee, preşedintele UDMR Sfântu-Gheorghe, Antal Árpád, apreciază rezultatul negocierilor dintre cele două formaţiuni ca „un pas spre normalitate”, în care partenerii au fost deschişi şi corecţi în relaţia politică.

„Eu cred că este un semn bun că suntem împreună aici în această seară, este un semn că lucrurile şi în Covasna şi Transilvania, în România, merg în direcţia bună, cred că PD-L şi UDMR au proiecte comune în foarte multe privinţe, şi în protocol se face referire la faptul că ambele formaţiuni doresc să promoveze descentralizarea, să se respecte principiul subsidiarităţii, să aibă proiecte pentru îmbunătăţirea relaţiilor interetnice.

Şi în ceea ce priveşte deconcentratele s-au împărţit astfel încât să se păstreze un echilibru, acolo unde directorul insituţiei a fost luat de o formaţiune, am avut în vedere ca adjunctul să ajungă la cealaltă formaţiune, unde ministrul este de la o formaţiune, acolo eventual instituţia să ajungă la cealaltă formaţiune”, a spus Antal, amintind că UDMR a obţinut instituţii pe care nu le-a avut în ultimii douăzeci de ani, ca Arhivele Naţionale sau Direcţia de Sport.

Primăria Întorsura Buzăului, următorul obiectiv al PD-L

Vicepreşedintele PD-L, George Scripcaru, a anunţat şi un prim obiectiv politic în Covasna al PD-L, şi anume de a obţine Primăria Întorsura Buzăului şi jumătate din comunele din jur, iar în Sfântu-Gheorghe printre altele o mai bună reprezentare în Consiliile local şi judeţean, eventual şi viceprimar, vicepreşedinte în funcţie de cum decurg lucrurile.

Referindu-se la Alianţa Românească încheiată cu ocazia alegerilor locale din 2008 şi care funcţionează în CJ şi CL, Scripcaru spune că toţi trăim în România şi suntem cetăţeni români, indiferent de etnie, iar din punctul lui de vedere a fost o greşeală politică la acel moment, care n-a folosit la niciun partid. „Discutăm aici de partide, doctrine şi fiecare partid trebuie reprezentat conform doctrinei pe care o reprezintă, iar PD-L nu va mai face o asemenea greşeală să intre într-un asemenea amalgam în care să fie pus acolo la grămadă, va fi de sine stătător”, a mai spus Scripcaru.

Împărţirea deconcentratelor în judeţul Covasna

1. Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Covasna - UDMR

2. Direcţia Judeţeană pentru Cultură Culte si Patrimoniu Cultural Naţional - UDMR

3. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Covasna – PD-L

4. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna - UDMR

5. Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Covasna – PD-L

6. Casa Judeţeană de Pensii Covasna – PD-L

7. Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna - UDMR

8. Direcţia Judeţeană pentru Tineret Covasna - UDMR

9. Direcţia pentru Sport a judeţului Covasna - UDMR

10. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna - UDMR

11. Garda Financiară – Secţia Covasna - UDMR

12. Direcţia Judeţeană pentru Accize si Operaţiuni Vamale Covasna – PD-L

13. Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna - UDMR

14. Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Covasna – PD-L

15. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Covasna – PD-L

16. Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie – PD-L

17. Direcţia Silvică Covasna – PD-L

18. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Brasov – Serviciul Judeţean Covasna - UDMR

19. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna - UDMR

20. Direcţia Judeţeană de Statistică - UDMR

21. Serviciul Control Calitate Lucrări de Construcţii nr. 5 Covasna - UDMR

22. Oficiul judeţean de Poştă Covasna – PD-L

23. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna - UDMR

24. Casa de Asigurări de Sănătate Covasna ­- UDMR

25. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale - UDMR

26. Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna – PD-L

27. Autoritatea Rutieră Română - UDMR

28. Registrul Auto Român ­ Reprezentanţa Covasna – UDMR

29. Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Covasna - UDMR

30. Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă – Reprezentanţa Teritorială Covasna - UDMR

31. Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare R.A. Mures-Olt Superior – Unitatea de Administrare Covasna - UDMR

32. Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna - UDMR

33. Agenţia pentru Protecţia Mediului – PD-L

34. Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Covasna - UDMR

35. Oficiul Concurenţei - UDMR

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.