ACTUALITATE 20 octombrie 2009

Firmele covăsnene aflate „pe val” înaintea crizei, premiate de CCI Covasna

de Covasna Media | 678 vizualizări
[singlepic=459,250,250,,left]Vineri după-amiază, de la ora 17, la Restaurantul Park din Sfântu Gheorghe va avea loc cea de-a 16-a ediţie a Topului Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna. Eveniment cu tradiţie şi de referinţă al comunităţii de afaceri din judeţ, Topul Firmelor îi premiază pe întreprinzătorii care au reuşit să cucerească mediul de afaceri covăsnean.

Vineri după-amiază, de la ora 17, la Restaurantul Park din Sfântu Gheorghe va avea loc cea de-a 16-a ediţie a Topului Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna.

Eveniment cu tradiţie şi de referinţă al comunităţii de afaceri din judeţ, Topul Firmelor îi premiază pe întreprinzătorii care au reuşit să cucerească mediul de afaceri covăsnean. În evaluarea performanţelor firmelor ce apar în top, CCI a avut în vedere şase indicatori: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare şi eficienţa utilizării capitalului angajat. Pentru că anul 2009 a adus criza economică şi financiară la nivel mondial, Topul Firmelor organizat de CCI Covasna pe baza datelor din 2008 va fi unul special, care va răspunde la întrebarea „Cine a fost pe val înainte de criză?” şi care va premia acele firme care înainte de începerea crizei s-au aflat „pe val”.

Datornicii la stat, incluşi în Top

Potrivit preşedintelui CCI Covasna, Herman Rosner, una dintre noutăţile aduse de cea de-a 16-a ediţie a Topului este că în acesta vor fi cuprinse, pentru prima dată, inclusiv societăţile care au datorii la bugetul de stat, pe considerentul că şi statul are la rândul său datorii către mediul privat.

Dintre datele relevante în ce priveşte boom-ul pe care l-a reprezentat anul 2008, CCI a subliniat faptul că din cele 5.613 de firme care au depus bilanţul, 2.849 au corespuns criteriilor de eligibilitate, ceea a reprezentat o creştere de peste 37% faţă de numărul firmelor eligibile în anul 2007. Referindu-se la cele 677 firme care au devenit laureate ale Topului, Herman Rosner a arătat că acestea au realizat în anul 2008 o cifră de afaceri de 3.446 milioane de lei (865 milioane euro), reprezentând peste 68% din cifra de afaceri realizată pe judeţ şi au realizat o creştere de 67% faţă de anul 2007. Firmele din Top au oferit anul trecut 21.475 locuri de muncă, respectiv cu 5.126 locuri de muncă mai multe faţă de anul 2007, ceea ce a reprezentat o creştere de peste 31%. „Încrederea, optimismul, inovaţia şi flexibilitatea sunt calităţi ale firmelor performante, ale managerilor acestora”, a ţinut să puncteze preşedintele CCI Covasna.

Firme din Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, conducătoare la „profit“

Ca în fiecare an, CCI a întocmit şi un Top 100 - după cifra de afaceri şi după profitul curent realizat, unde pe locul trei se află Arcon SRL din Sfântu Gheorghe, firmă care în 2007 a primit distincţia de „Investitorul Anului”. În Top 100 după profit primele trei locuri au fost ocupate de Producţie Zarah Moden SRL din Târgu Secuiesc, Arcon SRL din Sfântu Gheorghe şi New Fashion SA din Târgu Secuiesc. „Festivitatea acordării diplomelor în cadrul Topului Firmelor din Judeţul Covasna suscită şi în acest an interesul de participare din partea firmelor ce au accesat în rândul firmelor performante - dincolo de criză. Aceasta pentru că succesele notabile din anul 2008, chiar dacă nu s-au mai putut repeta în anul 2009, constituie, de bună seamă un motiv de satisfacţie şi împlinire, o sursă pentru a ieşi învingători şi în lupta cu criza acestui an”, a mai spus preşedintele CCI Covasna, Herman Rosner, în aşteptarea decernării premiilor Topului.

Topul Firmelor, organizat la nivelul judeţului, se constituie ca o etapă a Topului naţional al firmelor, fiind una din atribuţiile specifice ale camerelor de comerţ din ţară. Principala misiune a Topului Firmelor este consemnarea şi recunoaşterea publică a meritelor celor cu performanţe deosebite, de promovare a competiţiei şi competenţei în afaceri.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.