ACTUALITATE 14 februarie 2019

Federaţia Organizaţiilor Civile aşteaptă nominalizări pentru ONG-ul şi Voluntarul anului 2018

de Agerpres | 227 vizualizări

Federaţa Organizaţiilor Civile Covasna (CIVEK) va premia şi în acest an cea mai bună organizaţie nonguvernamentală din judeţ, precum şi cel mai bun voluntar al anului 2018 şi aşteaptă nominalizări din partea societăţii civile.

„Premiul fondat în 2013 are ca obiectiv recunoaşterea publică a organizaţiilor civile, cu accent pe aportul adus de către ONG-uri la dezvoltarea valorilor comunitare. Premiul constă dintr-o diplomă şi un voucher în valoare de 1.000 lei, pe care organizaţia câştigătoare poate să îl folosească pentru servicii tipografice în vederea realizării materialelor de PR”, au precizat miercuri, reprezentanţii CIVEK, într-un comunicat de presă.

Anul acesta, CIVEK va acorda, în premieră, şi titlul ‘Cel mai bun voluntar al anului’, laureatul urmând să primească o diplomă şi 500 de lei din partea sponsorului principal.

Fiecare ONG se poate înscrie în concurs cu un singur program/proiect derulat anul trecut, până pe data de 28 februarie a.c.

Evaluarea candidaturilor va fi făcută de către un juriu format din personalităţi publice locale, rezultatele vor fi făcute publice pe 18 martie, iar gala de premiere va avea loc pe 20 martie.

Câştigătorii ediţiilor precedente au fost Fundaţia Comunitară Covasna pentru programul Carduri comunitare, Asociaţia Tinerilor Maghiari din Transilvania (EMI) pentru un proiect de protejare şi promovare a limbii maghiare în spaţiile publice, Teatrul independent Osono din Sfântu Gheorghe, pentru întreaga activitate desfăşurată timp de peste două decenii, Asociatia Zöld Nap (Soare Verde) pentru amenajarea unui spaţiu instructiv-educativ şi de recreere în municipiul Târgu Secuiesc, precum şi Asociaţia Dans Popular Maghiar din România, Asociaţia Pro Schola din Târgu Secuiesc şi Fundaţia Comunitară Covasna pentru mai multe proiecte comunitare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.