Expowood 2013. Lemnarii din țară, dar și de peste hotare își dau din nou întâlnire la Brașov
Cea de-a 13-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Industria Lemnului și Exploatării Forestiere, Expowood 2013, va avea loc anul acesta la Sala de Expoziţii Roman din Braşov, în intervalul 22-25 mai. Evenimentul este organizat de Redacția revistelor Intarzia & Castor, în parteneriat cu Asociația Forestierilor din România, Facultatea de Ingineria Lemnului, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere și Camera de Comerț Industrie și Agricultura Brașov.
Firme din țară și străinătate
„Pentru a șaptea oară la Brașov, târgul indică o creștere de 12% față de anul trecut. Pe o suprafață totală de 4.600 mp, un număr de 78 de expozanți, veniți din țară și din Cehia, Polonia, Elveția, Germania, Austria, Italia și SUA, vor prezenta cele mai noi tehnologii, utilaje, mașini și produse ale industriei lemnului. Nume grele, producători de tehnologie pentru industria de mobilă și de prelucrare a lemnului – Homag, Weinig, SCM, Schuko, Mulhbock, Hildebrand; producători de utilaje de exploatare, recoltare și îngrijirea pădurilor – Posch, John Deere, Interforst, Konrad Forsttechnic, TFE Kritny, Forest Meri, de transport: tractoare NOE, HSM, Deutz Fahr, Steyr, Musmax, camioane MAN; producători de tehnologie de tratare și protecția lemnului: Reincke Naturfarben, Milesi, Quickwood, Kremlin-Rexon, Cefla vor expune cele mai recente tehnologii furnizându-ne informații noi din domeniu” – a declarat organizatoarea evenimentului, Pál Zsuzsanna.
Ce vom găsi la Expowood?
Suprafaţa interioară de expunere va fi de 2.040 mp, iar cea amenajată în exterior de 3.000 mp, iar expozanţii vor avea ocazia să prezinte produse din subdomeniile industriei de prelucrare a lemnului, a mobilei şi a exploatării forestiere. Astfel, vor fi expuse utilaje şi maşini grele, tractoare, funiculare, graifere, hardwestere, echipamente, gatere, scule, sisteme de instalaţii, dispozitive și accesorii utilizate pentru acestea; maşini electrice portabile, instalaţii termice de uscare şi exhaustare; materii prime, cherestea, semifabricate şi componente din lemn; feronerie, accesorii şi sisteme de asamblare și fixare pentru construcţiile din lemn; materiale pentru tratarea, finisarea şi protecţia lemnului; produse din lemn, case din lemn, uşi, ferestre, scări, lambriu, parchet, ambalaje şi alte produse artizanale tradiţionale sau moderne din lemn. Cei interesați vor putea achiziționa diferite produse pe loc, sau pot contracta utilaje de ultimă generație.
De ce la Brașov?
„Expowood, un târg de tradiție, cu o paletă bogată de produse, plin de noutăți, se va deschide într-o regiune importantă pentru industria lemnului. Regiunea Centru are o tradiție solidă în ceea ce privește exploatarea și prelucrarea lemnului, dar și fabricarea mobilierului, găzduind importante firme multinaționale din domeniu, recunoscute pe plan mondial, care au făcut investiții green field de multe milioane de euro: Holzindustrie Schweighofer, Kronospan, Losan, Parisot, Kastamonu etc. Stabilirea lor în regiune, prin noile tehnologii implementate și sisteme de producție moderne, a contribuit și contribuie la creșterea capitalului de cunoaștere și întărirea polului concentrat al industriei lemnului în Regiunea Centru” – este de părere Pál Zsuzsanna. Aceasta a dat și câteva date statistice, spunând că Regiunea Centru, cu un fond forestier de 36,5% din suprafața sa, este al doilea bazin de recoltare forestieră al României cu un volum de 3,9 milioane mc/2010 și prima în producția de cherestea, reprezentând 40% din totalul național. În perioada 2007-2013 intreprinzătorii din această regiune beneficiază de sprijin financiar în valoare de 787 de milioane de euro prin măsurile programelor de finanțare acordate de FEADR și PNDR. Atractivitatea regiunii este consolidată de prezența a peste 3.700 de firme producătoare de mobilă, respectiv peste 5.700 de firme prelucrătoare de lemn, societăți având un număr de angajați sub 250. Investițiile făcute de ele, în anul 2010, s-au ridicat la nivelul de un miliard de lei.
Este nevoie de un nou Cod Silvic
Invitatul de onoare al Expowood 2013 va fi președintele Asociației Forestierilor din România, Nicolae Țucunel. Acesta a declarat că în opinia lui nu va mai exista un punct în care societatea va putea afirma că a ieșit din criză, așadar soluția pentru a merge mai departe este valorificarea cât mai bună a resurselor, implicit a lemnului. „Au apărut tot felul de înlocuitori ai lemnului, care însă nu au aceeași căldură, aceeași valoare și aceeași durabilitate ca lemnul. Lemnul este o resursă care poate ține la infinit dacă este gestionată corect. Susținem astfel un nou Cod Silvic, care să spună clar că administrarea fondului silvic este unitară atât pentru pădurile statului, cât și pentru cele particulare” – a declarat Nicolae Țucunel.
Tombolă pentru cei norocoși
Pentru prima oară, în paralel cu desfășurarea târgului vor avea loc evenimente precum conferințe, simpozioane, workshop-uri, o sesiune de brokerage și concursuri de tâmplărie pentru elevi. Temele abordate sunt legate de noile structuri organizaționale denumite clustere, energii alternative, biomasă, cercetare și inovare. Intrarea la târg este liberă, iar vizitatorii pot câștiga premii valoroase prin participarea la o tombola cu premii totale de 2.000 de euro. Programul de vizitare este de miercuri-sâmbătă între orele 10-18.