ACTUALITATE 10 octombrie 2012

Expertiză FBI pentru jaful de la Ares

de Agerpres | 410 vizualizări

Expertiza tehnică efectuată de FBI nu a adus însă elemente noi care să ducă la identificarea autorilor.

Poliţiştii au apelat la ajutorul FBI pentru a-i putea identifica pe autorii jafului armat produs în urmă cu trei ani la firma de protecţie şi pază „Ares Security” din Sfântu Gheorghe de unde s-au furat 270.000 de lei, dar expertiza tehnică nu a oferit date suplimentare.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, dr. Ion Popa a declarat că cercetările au condus spre un cerc de suspecţi, dar deocamdată nu există probe pentru punerea lor sub acuzare.

„Am cerut o expertiză tehnică de la FBI, care se efectuează cu o aparatură de ultimă generaţie, pentru identificarea unor imagini care nu se văd foarte bine. Din păcate erau foarte departe. Noi am crezut că acest organism internaţional va reuşi să ne ofere date suplimentare, dar nu am primit mai mult decât aveam deja. Cercetările continuă, avem cercul de suspecţi, dar din păcate nu avem probe împotriva lor”, a declarat comisarul-şef Ion Popa.

Acesta a mai menţionat că suspecţii sunt din afara judeţului şi că o echipă de specialişti se ocupă doar de rezolvarea acestui caz.

Jaful a avut loc în 15 octombrie 2009, în jurul orei 2 dimineaţa, când doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au atacat sediul firmei de protecţie şi pază Ares Security de pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe, de unde au furat 270.000 de lei. Cei doi atacatori, care purtau cagule, au cerut dispecerului de serviciu să le deschidă uşa pretextând că sunt de la Poliţie şi se află într-un control de rutină. Imediat după ce au pătruns în incintă, i-au imobilizat şi legat de mâini şi de picioare pe dispecer, precum şi pe cei doi agenţi de intervenţie, iar după ce au furat cei 39 de saci cu bani au fugit cu maşina de serviciu a firmei, parcată în faţa sediului.

Banii furaţi fuseseră ridicaţi sub escortă cu o zi înainte de la o bancă din Braşov şi urmau să fie livraţi mai multor clienţi din judeţul Covasna şi din afara acestuia. Conducerea firmei nu a exclus posibilitatea unui „atac la pont”, iar anchetatorii au recunoscut că „lovitura a fost bine gândită”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.