Edler András (CCI Covasna): Sfântu Gheorghe, exemplu de predictibilitate fiscală pentru mediul de afaceri
Mediul de afaceri are nevoie de stabilitate şi predictibilitate fiscală pentru a putea face planuri de dezvoltare, iar acordul încheiat recent între Primăria Sfântu Gheorghe şi organizaţiile reprezentative ale antreprenorilor locali reprezintă un exemplu de bună practică, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler András.
Potrivit acestuia, acordul semnat între Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri şi Primăria Sfântu Gheorghe, prin care nivelul impozitelor locale pe clădiri şi terenuri pentru persoanele juridice va fi menţinut în anii 2027 şi 2028, oferă companiilor un cadru fiscal mai stabil şi le permite să îşi planifice activitatea pe termen mediu.
„Am agreat cu Primăria şi am şi semnat un fel de contract în care am stipulat că pe perioada 2026-2028 impozitele şi taxele locale pentru mediul de afaceri rămân cum sunt în anul de faţă, în anul 2026, cu toate facilităţile. Adică există o predictibilitate, ceea ce nu prea există în ziua de azi în niciun domeniu şi este, practic, un punct de stabilitate (...) Am zis de mai multe ori că predictibilitatea este foarte importantă (...) Nu poţi să faci business dacă se schimbă regulile, hai să zicem, din jumătate în jumătate de an, nu ai cum să faci un plan de afaceri (...) Şi atunci, măcar aici, am arătat că, într-adevăr, se poate, se poate să avem predictibilitate (...) Noi, bineînţeles că am prefera să avem aceeaşi predictibilitate şi la nivel naţional”, a spus Edler András.
Acordul de parteneriat strategic a fost încheiat între Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri, structură din care fac parte Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) şi Clusterul IT Plus.
Documentul, semnat la finele lunii trecute, prevede menţinerea actualelor cote de impozitare pentru clădiri şi terenuri în cazul persoanelor juridice şi pe parcursul anilor 2027 şi 2028, precum şi continuarea programului de minimis destinat IMM-urilor locale, prin care municipalitatea rambursează o parte din impozitele locale achitate de firme.
Potrivit conducerii CCI Covasna, anul trecut programul a avut 125 de beneficiari, iar valoarea totală a sumelor rambursate către companii s-a ridicat la 1,85 milioane de lei.
Sursa foto: Antal Árpád/Facebook