Să vorbeşti despre un turism eficient în minunata Românie e o glumă proastă. Dacă România ar fi personificată într-un justiţiar, ea ar trebui să ne pedepsească pe toţi pentru felul în care o tratăm, pentru crime împotriva naturii, pentru prostie, indiferenţă şi ticăloşie de partid.

Turism eficient înseamnă înainte de toate drumuri bune măcar pe segmentele pe care se circulă-n draci. Niciun „conclav” turistic, indiferent de nivel, n-ar trebui să abordeze chestiunea din punct de vedere „teoretic”, la modul „avem o ţară minunată, avem Deltă, Mare, Munţi, Cetăţi, Ape minerale, Mofete, deci să facem totul pentru a atrage turiştii din întreaga lume în acest Paradis...”. Asta e vorbărie goală. Iar responsabilii turismului românesc exact asta au făcut, cu foarte puţine excepţii care nici nu mai contează, pentru că sunt chiar excepţii şi nu fac decât să întărească regula: suntem pe nicăieri în materie de turism.

Iar asta e o crimă împotriva ţării, împotriva românilor şi a nivelului lor de trai. Pentru că turismul ar putea creşte mult PIB-ul României, ar putea crea bunăstare şi prosperitate în multe gospodării şi firme mai mari sau mai mici care se ocupă de problemă. Ce facem noi, acum, şi ce-am făcut vreme de 70 de ani în materie de turism e o glumă proastă. Dacă nu ne dăm seama c-ar trebui să depăşim sesiunea de glume şi întruniri festive pe teme de turism, cu sau fără căşti de traducere din maghiară în română pe urechile amatorilor de afaceri în domeniul ăsta din România, înseamnă că încă nu ne-am trezit la realitate.

La o realitate simplă de tot, care spune, fără căşti şi traducători, următoarele: n-avem drumuri, n-avem infrastructură, miniştrii Turismului şi secretarii lor de stat sunt consiliaţi de nepricepuţi aleşi pe criterii politice, nu de competenţă profesională. N-ai cum să crezi altceva când vezi cum arată, de pildă, drumul de la Reci la Covasna – cea mai importantă staţiune balneară a judeţului nostru. Cum să promovezi apele minerale de la Covasna, de la Vâlcele – Drumul Apelor Minerale gândit de nu mai ştiu care ministru este altă glumă proastă, pentru că n-are infrastructură... –, de la Balvanyos, de la alte localităţi covăsnene posesoare de ape minerale şi mofete tămăduitoare? Ce rost au, de pildă, centrele de informare turistică promovate de d-na ministru Udrea în tot felul de aşezări care n-au nimic de arătat, de vizitat, de văzut şi până la care, ca să ajungi, îţi distrugi nu doar maşina, ci şi nervii?! Cum să promovezi şi ce să promovezi când tu, ditamai ţară cu ditamai miniştri înţelepţi şi patrioţi, n-ai reuşit în 30 de ani să faci nişte drumuri, sau să modernizezi nişte clădiri lăsate moştenire de Ceauşescu şi poporul lui?!

Sigur, Covasna e doar un exemplu. Braşovul nu-i mai breaz. Un „mamut” turistic precum Branul, care atrage sute de mii de turişti anual datorită munţilor şi Castelului, posedă o infrastructură de infarct. Şi asta nu de azi, de ieri. Nimeni, dar absolut nimeni n-a mişcat un deget pentru a construi nu autostrăzi, că nu le ştim noi pe-astea, dar măcar nişte şosele cumsecade, fără gropi şi capcane care-ţi alungă pasiunea pentru orice obiectiv turistic, fie el Iaşi, Râşnov, Herculane, Felix sau Tulcea.

Este penibil şi revoltător să faci şedinţe de partid prin Deltă, să pescuieşti scrumbii şi să te lauzi şmechereşte cu asta pe reţele de socializare, promovând, cum ar veni, marile zone turistice ale ţării, fără să faci absolut nimic pentru a îmbunătăţi infrastructura, drumurile care să-i ducă pe români şi pe străini în acea zonă. După cum la fel de penibil şi revoltător este să faci târguri de turism oriunde în ţara asta, ştiind că firmele de turism din străinătate evită obiectivele din România, oricât de atrăgătoare ar fi ele, din cauza infrastructurii sub orice critică.

Ar trebui să ne gândim foarte serios dacă mai avem nevoie de un Minister al Turismului cu specialiştii lui cu tot, la ce e bun un asemenea ministru, ce face el şi de ce-i plătim pe el şi pe secretarii de stat şi pe toţi consilierii lor când România se îngroapă în noroaie, gloduri, gropi, drumuri ca-n Evul Mediu şi promotori ai unui „turism” exclusiv politic: cel pentru şefii şi şefuţii care nu mai pot de stresul acumulat în bătăliile din Capitală şi evadează la partide de amor politic împănat cu scrumbii prin Deltă, ori cu mistreţi prin Ardeal.

(Dumitru Manolăchescu)