Adevărul e că te trec fiori de tot felul văzându-i cum îşi sfârtecă beregăţile. Nu că mi-ar fi milă de Dragnea-Tăriceanu-Grindeanu, n-am nici o aplecare spre sentimente creştineşti când e vorba de asemenea personaje, dar mă gândesc că tot noi, amărâţii, vom suporta urmările bătăii lor de joc iresponsabile. De-aici fiorii reci.

Dar e şi amuzant. Te uiţi şi nu poţi pricepe: Tăriceanu, ăl mai necredibil produs al politicii româneşti post-decembriste (îl întrece de departe pe Victor Ponta...), acuză „agăţarea de funcţie” a premierului Grindeanu. Bă, oare n-are minte deloc omul ăsta?! Sau chiar ne crede proşti de-a binelea... Păi el ce-a făcut, frate, prin 2007, când era la cuţite cu Băsescu dar nu s-a dat dus de la Palatul Victoria până n-a găurit de tot „sacul” bugetar?! Venea criza şi Guvernul Tăriceanu arunca cu bani într-o veselie, exact cum fac acum Dragnea şi Olguţa. El vorbeşte de agăţatul de funcţii?! N-are nicio limită manechinul...

Şi tot el, ca un liberal convins ce se declară, dă pe gură următoarele: „Degeaba ai libertate, dacă nu e bunăstare”. Nu ştiu dacă sună, cuvânt cu cuvânt, aşa zicerea lui dar sensul ăsta e: întâi de toate ai nevoie de bunăstare, abia apoi vine la rând libertatea. Vă daţi seama ce noaptea minţii e la Tăriceanu sub freză?! Cum să spună un liberal o asemenea idioţenie?! E jenant şi să gândeşti, darămite să spui aşa ceva. Ce poate fi mai presus de libertate?! Ce înseamnă averea dacă eşti sclav, oprimat, n-ai niciun viitor?!

Revenind la „haita” pesedistă, ea chiar aşa arată, ca o haită fără ghilimele: câini şi căţele gata să se sfâşie în văzul mulţimii însetate de sânge pesedist. Oripilant! Ce ţară, ce neam, ce bunăstare, ce popor?! Libertate, frate, ăsta e cuvântul care zace pe buzele şefului PSD. Un cuvânt care exprimă perfect o stare de fapt: bunăstarea nu face doi bani dacă te afli în puşcărie şi viitorul politic ţi-e mort. Aici Dragnea gândeşte mai bine decât Tăriceanu. Dar ăsta nu-i un merit, nu sunt mulţi care să gândească mai prost decât şeful Senatului.

Bun, şi cât o să ne mai distrăm cu maimuţoii ăştia politici speriaţi de procurori caftindu-se pe televizoare? Probabil până miercuri-joi, când se va vota moţiunea de cenzură a PSD contra PSD. După momentul ăsta, indiferent de rezultat, urmează lucruri serioase: preşedintele Iohannis are de luat decizii politice majore. Să sperăm că şi-a intrat în rol şi va fi în stare s-o facă. Din păcate, opţiunile lui sunt puţine. Cu sau fără haita pesedistă, viitorul imediat e mai mult decât nesigur şi interpretabil. Cred, la fel ca mulţi alţii, că alegerile anticipate ar fi o soluţie fezabilă. Singura, probabil. Care-ar fi celelalte? Dacă-i laşi pe Dragnea-Tăriceanu la guvernare, ai o forţă politică compromisă la butoane; nici nu mă gândesc ce va fi dacă îl condamnă judecătorii de la Înalta Curte pe Dragnea! Dacă montezi aripi de îngeri guvernamentali noului cuplu politic Ponta-Grindeanu, rişti să fii iarăşi ce-ai fost şi mai mult decât atât, ceea ce la români nu sună niciodată bine... Dacă transferi răspunderea guvernării pe umerii slăbiţi şi nepricepuţi ai Opoziţiei liberalo-useriste, rişti să-i termini de tot politic, pentru că „moştenirea” pesedistă va fi foarte greu de manageriat.

Iată de ce s-ar impune alegerile anticipate. Măcar vom avea un guvern legitimat de nişte alegeri, nu bălăcărit, distrus şi decredibilizat chiar de cei care l-au creat. Pe de altă parte, dac-ar fi să gândim la rece, fără milă, mai c-am zice că Dragnea şi ai lui ar trebui să meargă până la capăt, să se facă definitiv de tot rahatul şi să vedem, în sfârşit, PSD-ul redus la ceea ce merită: 15-20% din opţiunile electoratului la viitoarele alegeri parlamentare la termen. N-am văzut niciodată un partid mai penibil, mai aplecat spre dictatură decât ăsta. Auzi la ei: premierul trebuie să plece când spune Partidul care l-a propus, nu când vrea Parlamentul. Care Parlament, spun tot ei, este „instituţia fundamentală a democraţiei”. Poftim dilemă, să tot aibă ce rezolva „poporul pesedist” şi reprezentanţii lui în Guvern şi Parlament!

Grea misie pentru preşedintele Iohannis, mult mai repede decât şi-ar fi dorit a venit momentul să-şi arate forţa şi capacitatea de a descâlci „ghemul” politic infectat de căpuşe.

(Dumitru Manolăchescu)