Pe 15 mai, România va fi în posesia Clopotului care ne salvează sufletele şi trupurile ticăloase. Catedrala Mântuirii Neamului va fi dotată cu un clopot de 25 de tone, cu dimensiuni paranormale (3,3 metri înălţime şi tot atâta lăţime). Clopotul a fost construit la Viena şi a costat 500.000 de euro. Normal, la cea mai mare Catedrală ortodoxă din Europa se cuvine să bată cel mai mare Clopot ortodox din Europa! La români credinţa se măsoară în superlative, nu-i loc de modestie.

Dacă mai aveţi cumva vreo îndoială, talibanismul creştin ortodox s-a refugiat în România. Avem cea mai mare Catedrală şi cel mai mare Clopot din Europa, dacă nu cumva şi din lume. În mod normal, dacă te lauzi cu lucrurile astea ar trebui să afirmi şi că eşti cea mai ortodoxă dintre naţiile ortodoxe. De-aici şi până la a considera că România este un stat religios, nu unul laic, mai este doar un pas. Care, cel puţin în actuala conjunctură politico-populistă, este foarte uşor de făcut.

Bun, până atunci va mai trece, totuşi, ceva timp, aşa că să ne limităm la ce avem: Clopotul. Un clopot al cărui dangăt va asurzi Bucureştii şi va trezi naţiunea ortodoxă la închinare, mătănii şi rugăciuni mai ceva ca vocea muezinului din minaret pe credincioşii musulmani. Foarte puţini credincioşi au sesizat o inadvertenţă, o nepotrivire flagrantă între ce spune Biblia şi ce fac înaltele feţe preoţeşti: Iisus Hristos ne-a îndemnat la umilinţă şi jertfire de sine, la reţinere şi compasiune, în vreme ce mai-marii Bisericii noastre se laudă cu uriaşe Catedrale, clopote şi limuzine scumpe, într-un desfrâu al înavuţirii fără nicio noimă şi fără bun simţ. Niciun milimetru de empatie şi jertfire pentru aproapele lor nu se vede din acţiunile propagate de şefii BOR! Veşmintele lor viu colorate, bogate şi înflorate au trene purtate de servanţii credinţei, precum regii şi reginele pe vremuri. Papa de la Roma face băi de mulţime, cu toate că asupra lui planează mereu pericolul unui atentat, îmbrăţişează copii şi spală picioarele oamenilor săraci într-un ritual care aminteşte de patimile Mântuitorului. Preafericiţii noştri părinţi coboară rar în mijlocul mulţimilor şi-atunci când o fac emană trufie şi siguranţă de sine: uite cine sunt eu, cine îndrăzneşte să nu se plece în faţa Bisericii Ortodoxe Atotputernice?! Cât despre chipul Patriarhului Daniel, sculptat pe electroliticul uriaşului clopot, ce să mai spui?! Mai bine taci, că-ţi vine să dai cu Cerul de Pământ şi nu-i bine!

Vedeţi, astea sunt gândurile care-mi trec prin minte atunci când aud şi citesc lucruri despre clopote uriaşe, de 25 de tone, costând jumătate de milion de euro, într-o ţară în care pensia medie este de 931 de lei pe lună. Într-o ţară în care, ca să-şi poată îngropa bărbatul, femeia de la ţară trebuie să-şi vândă vaca şi să-şi taie găinile. În această ţară, cui foloseşte religia?!

Nemurirea sufletului nu ţine de preoţi sau de biserică. Sufletul tău merge acolo unde îl duc faptele tale pe timpul vieţii, nu poţi cumpăra Nemurirea, Raiul şi Divinitatea cu diligenţe oferite de nişte nevrednici slujitori ai Bisericii drept răsplată pentru actele tale de caritate, donaţii sau mătănii. Degeaba dai bani Bisericii ca să ţi se picteze trupul pe pereţii lăcaşului, la loc de cinste, ca un sfânt. Asta se cheamă cumpărare de bunăvoinţă divină, mai pe înţelesul nostru: mită. Iar ceea ce face BOR cu clopotele ei supradimensionate şi costisitoare, cu catedralele şi acoperişurile poleite cu foiţă de aur se numeşte, dacă bine îmi dau seama, dezmăţ. Şi n-are nicio legătură cu adevărata credinţă, cu pildele Mântuitorului spre umilinţă, cumpătare şi jertfire de sine. Dacă greşesc, dacă vi se pare că scriu blasfemii, al meu să fie păcatul. Dacă nu...

(Dumitru Manolăchescu)