ACTUALITATE 10 iulie 2020

Doi răniți, după ce anvelopa motociclului pe care se aflau a explodat

de Covasna Media | 2701 vizualizări

Cei implicați în evenimentul rutier au părăsit locul accidentului 

O femeie în vârstă de 46 de ani și un copil de 5 ani au suferit răni ușoare în urma unui accident cel puțin neobișnuit. Motociclul pe care se aflau alături de un bărbat în vârstă de 52 de ani a intrat în derapaj și a părăsit partea carosabilă, sărind peste un șanț, după ce una dintre anvelopele vehiculului a explodat. Cei trei au plecat la domiciliu și apoi la spital fără să anunțe poliția. 

Evenimentul rutier, care a avut loc în Zăbala, a fost anunțat miercuri, 8 iulie, în jurul orelor 18:00 către oamenii legii, doar că, sosiți la fața locului, aceștia nu au găsit pe nimeni. 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 52 de ani în timp ce conducea un motociclu pe DC7 din localitatea Zăbala executând o manevră de schimbare a direcției de mers prin viraj la dreapta, una din anvelopele motociclului a explodat, vehiculul a intrat în derapaj, părăsind partea carosabilă și sărind peste un şanţ.

În urma accidentului o femeie în vârstă de 46 de ani și un minor de 5 ani pasageri ai vehiculului, au fost răniți ușor.          

Conducătorul motociclului a părăsit locul producerii evenimentului, deplasându-se la domiciliu, iar ulterior la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor, fără a anunţa în prealabil organele de poliţie despre producerea evenimentului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ”, arată IPJ Covasna într-un comunicat de presă. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.