Anunţ privind convocarea întrunirii în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe
DISPOZIŢIA NR. 1122/2024
privind convocarea întrunirii în şedinţă extraordinară a Consiliului Local
al Municipiului Sfântu Gheorghe
Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Judeţul Covasna;
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) lit. a și art. 134 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
DISPUNE
ART. 1. – Se convoacă întrunirea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru data de 14 octombrie 2024, ora 14,00, în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2024.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
2. - PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea modificării HCL nr. 566/2022 privind contractarea și garantarea unui împrumut intern în valoare de 100.000.000 lei, cu modificările ulterioare.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
3. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea intabulării în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a Complexului multifuncțional ”Stadion mic” situat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Vasile Goldiș nr. 10.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
4. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind numirea reprezentantului municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acţionarilor la Gospodăria Comunală SA.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
5. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea acordării unui mandat special reprezentantului municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna” pentru aprobarea tarifelor activităților de sortare, propuse de operatorul de salubrizare ECO BIHOR SRL.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
6. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în municipiul Sfântu Gheorghe nr. 77628/2019, încheiat cu MULTI - TRANS SA.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, V.
7. - PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru actualizarea devizului general, aprobat prin HCL nr. 350/2023 pentru obiectivul de investiții „Desființare bazin Șugaș Băi și amenajări exterioare” municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, cu modificările ulterioare, și modificarea Contractului de execuție nr. 37333/2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe și societatea Sepsi Út-Építő SRL.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
8. - PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru actualizarea devizului general, aprobat prin HCL nr. 114/2019 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Realizare terminal transport public urban-judeţean, interjudeţean”, cu modificările și completările ulterioare.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
9. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “Reglementarea zonei dintre străzile Eprestető și Papp Lehel”, municipiul Sfântu Gheorghe.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
10. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării și completării componenței Grupului de lucru, constituit în baza HCL nr. 437/2021 în vederea identificării așezărilor informale, evaluării situației acestora și stabilirii măsurilor necesare, la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe.
Prezintă: Toth-Birtan Csaba, viceprimar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, II, V.
11. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Ady Endre” din municipiul Sfântu Gheorghe în vederea finanțării și implementării în comun a programului „Școală după școală”.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, IV, V.
12. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din municipiul Sfântu Gheorghe în vederea finanțării și implementării în comun a programului „Școală după școală”.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, IV, V.
13. - PROIECT DE HOTĂRÂRE privind încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Sfântu Gheorghe, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” din municipiul Sfântu Gheorghe în vederea finanțării și implementării în comun a programului „Școală după școală”.
Prezintă: Antal Árpád-András, primar.
Se avizează de către comisiile de specialitate nr. I, IV, V.
14. – DIVERSE.
ART. 2. - Materialele înscrise pe ordinea de zi se pun la dispoziția consilierilor locali în format electronic/suport hârtie, în funcție de opțiunea fiecăruia exprimată la începerea mandatului.
ART. 3. - Amendamentele asupra proiectelor de hotărâri se vor formula în scris și se vor depune la secretarul general al municipiului cel târziu până la data ținerii ședințelor comisiilor de specialitate.
ART. 4. – Prezenta dispoziție va fi adusă la cunoștință publică prin mass-media și va fi afișată pe pagina de internet a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 5. – Cu executarea prezentei dispoziţii se încredinţează secretarul general al municipiului Sfântu Gheorghe și Compartimentul Administrație Locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 10 octombrie 2024.
PRIMAR CONTRASEMNEAZĂ
Antal Árpád-András SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó