ACTUALITATE 10 februarie 2009

Directorul centrului unde minorii au fost abuzaţi este cercetat penal

de Covasna Media | 550 vizualizări

Directorul Centrului de Plasament nr.3 din Întorsura Buzăului, Raul Urdă, este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce Poliţia a descoperit la sfârşitul lunii ianuarie că mai mulţi copii au fost bătuţi şi agresaţi sexual de colegi mai mari. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Covasna, Andrea Buzsi, a fost începută urmărirea penală şi împotriva tânărului de 17 ani acuzat de raporturi sexuale cu un băiat de 13 ani. În paralel comisia de disciplină consituită la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Covasna a propus ieri, potrivit directoarei Vass Maria, desfacerea contractului de muncă a educatoarei care-i avea sub supraveghere pe copii când s-a petrecut incidentul şi sanţionarea cu o reţinere de 10% din salariu pentru toţi educatorii centrului şi a directorului Urdă. Acesta din urma ne-a declarat ieri că nu are cunoştinţă despre începerea urmă ririi penale. „Mie nu mi-a luat Poliţia nicio declaraţie, abia mâine (astăzi n.r.) o să fiu audiat” ne-a spus directorul Centrului. Urdă ne-a mai spus că audierea lui de astăzi e legată probabil de extinderea cercetărilor şi că până acum Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) Covasna nu a ajuns la o concluzie clară, deşi i-a chemat de două ori pe copii la consultaţii. „Nu s-a confirmat violul, nici vreun act sexual acum zic doar au fost acte cu tentă sexuală - atingeri” ne-a explicat directorul Centrului. Potrivit acestuia, băiatul de 13 ani este internat la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, iar tânărul de 17 ani care ar fi abuzat de el este internat la secţia de psihiatrie în vederea unei expertize de specialitate. La sfârşitul lunii ianuarie Parchetul, Poliţia şi alte trei comisii au început să cerceteze cazul, după ce învăţătoarea unuia dintre copiii bătuţi a sesizat Poliţia în legătură cu faptul că un băiat de la Centru a venit la şcoală bătut. Atunci purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, Andrea Buzsi, a declarat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că trei minori, de 8 şi 9 ani, au fost bătuţi de doi tineri, de 20, respectiv 17 ani, instituţionalizaţi în acelaşi centru. Odată cu verificarea acestor tineri, alţi patru minori, cu vârste între 8 şi 13 ani, au povestit că au întreţinut relaţii sexuale cu tânărul de 17 ani. Acestea ar fi avut loc în incinta centrului şi au început în septembrie anul trecut. În centrul de plasament de la Întorsura Buzăului sunt instituţionalizaţi 22 de copii, nouă fete şi 13 băieţi, cu vârste cuprinse între patru şi 23 de ani care sunt supravegheaţi de nouă angajaţi.

Adrian Moise

Teme articol: copii minori viol
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.