ACTUALITATE Acum 1 ora, 37 minute

Demonstrații în curtea IPJ Covasna: laborator de criminalistică mobil și câini de terapie la Ziua Poliției Române

de Ștefania Găvăneci | 156 vizualizări

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna organizează marți, 24 martie, Ziua Porților Deschise, eveniment prin care marchează împlinirea a 204 ani de la înființarea Poliției Române. Între orele 11:00 și 14:00, publicul are acces în curtea sediului din Sfântu Gheorghe pentru demonstrații tactice, expoziții de tehnică criminalistică și ateliere de educație rutieră. 

Ce te așteaptă la eveniment?

  • Tehnică și Echipamente: Explorați standurile cu dotările folosite de polițiști în misiunile zilnice și urcați în laboratorul criminalistic mobil;
  • Educație Rutieră: Ateliere practice pentru cei mici (și nu numai);
  • Experiențe Interactive: Testarea ochelarilor speciali care simulează efectele consumului de alcool și substanțe interzise, pe un traseu dedicat;
  • Protecția Animalelor: Întâlniri cu câini de terapie (alături de asociația chinologică parteneră) și sfaturi utile de la polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, a transmis IPJ Covasna.

În plus, polițiștii covăsneni vor expune cele mai frumoase desene din cadrul concursului județean și îi vor premia pe artiștii care au dat viață conceptului de siguranță.

La activitatea din curtea Inspectoratului oamenii legii vor fi prezenți pentru a răspunde la întrebări, a oferi recomandări preventive și a împărtăși secretele meseriei de polițist.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.