Defecţiune la reţeaua de distribuţie a gazelor; peste 700 de consumatori din Sfântu Gheorghe, nealimentaţi
Peste 700 de consumatori din municipiul Sfântu Gheorghe au rămas, vineri, fără alimentare cu gaze naturale, în urma unei defecţiuni la sistemul de distribuţie, a anunţat Distrigaz Sud Reţele.
Potrivit companiei, echipele intervin pentru remedierea defecţiunii, iar reluarea alimentării cu gaze naturale este estimată pentru cursul zilei de vineri, în jurul orei 17:00.
„Ca urmare a unui defect înregistrat la un element al sistemului de distribuţie a gazelor naturale amplasat pe strada Crângului, din localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă azi, 14 august, începând cu ora 11:20. În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 702 clienţi casnici şi non-casnici situaţi pe străzile Crângului, Fabricii, General Grigore Bălan şi Nicolae Grigorescu, din localitatea Sfântu Gheorghe”, precizează reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă.
Aceştia recomandă consumatorilor ca, în cazul în care sesizează miros de gaze după reluarea alimentării, să contacteze serviciul de urgenţă al Distrigaz, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale, dacă este posibil, şi să respecte măsurile de siguranţă, inclusiv aerisirea încăperilor, evitarea producerii de scântei sau utilizarea aparatelor electrice.