ACTUALITATE 10 martie 2009

De 15 martie, husarii vor defila pe 1 Decembrie 1918

de Covasna Media | 776 vizualizări
Organizatorii manifestărilor comemorative din Sfântu-Gheorghe ale revoluţiei maghiare de la 1848 – 1849 au prezentat ieri programul. Viceprimarul Sztakics Éva a declarat că în acest an manifestările vor avea o altă structură decât până acum. Noutatea anunţată ieri constă în sfinţirea drapelului Regimentului de Husari secui nr. 11, de la Ghidfalău, conduşi de Kadar Laszlo. Viceprimarul a mai anunţat că husarii vor participa la o defilare, împreună cu fanfara

Organizatorii manifestărilor comemorative din Sfântu-Gheorghe ale revoluţiei maghiare de la 1848 – 1849 au prezentat ieri programul. Viceprimarul Sztakics Éva a declarat că în acest an manifestările vor avea o altă structură decât până acum. Noutatea anunţată ieri constă în sfinţirea drapelului Regimentului de Husari secui nr. 11, de la Ghidfalău, conduşi de Kadar Laszlo. Viceprimarul a mai anunţat că husarii vor participa la o defilare, împreună cu fanfara de la Reci, care va începe la Gară şi va străbate tot Bulevardul 1 Decembrie 1918, până în centrul oraşului, apoi piaţa Libertăţii până la Casa cu Arcade. Se vor depune coroane de flori la monumentele dedicate revoluţiei, iar în faţa Teatrului vor lua cuvântul primarul municipiului, Antal Arpad, şi un reprezentant al Tineretului Maghiar Ardelean. Invitatul de onoare al manifestărilor este preşedintele Asociaţiei pentru Maghiarii din Bazinul Carpaţilor de la Budapesta, Ehn Jozsef. Adunarea publică se va încheia cu intonarea imnurilor secuiesc şi unguresc. Manifestările din acest an sunt organizate de Primăria Sfântu-Gheorghe, Casa de Cultură Municipală şi Consiliul Judeţean Covasna. Printre organizatori se află şi un reprezentant al Partidului Civic Maghiar, consilierul local Gazda Zoltan, şi preşedintele UDMR Sfântu-Gheorghe, Toth-Birtan Csaba. Aceştia au declarat că au dorit să nu politizeze manifestările comemorative. Pentru organizarea acestor evenimente, Consiliul Local Sfântu-Gheorghe va aloca 15.000 de lei, iar Consiliul Judeţean 7.000 de lei. Potrivit viceprimarului Sztakics s-a lucrat mult cu voluntari pentru organizarea manifestărilor şi au fost obţinute şi sponsorizări.

Adrian Moise

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.