ACTUALITATE 3 mai 2010

Cu amenzile pe evaziunea fiscală

de Covasna Media | 649 vizualizări
Șeful Gărzii Financiare le solicită comisarilor să se concentreze pe evaziunea fiscală, și nu pe amenzi mărunte Relația contabililor, a întreprinzătorilor cu Garda Financiară și modul de lucru al comisarilor au fost vineri subiect de discuție între comisarul general al acestei instituții, Ladanyi Arpad Csaba, conducerea Corpului Experților Contabili din Covasna, oameni de afaceri sau unii politicieni, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Sfântu-Gheorghe la invitația deputatului Edler Andras.

Șeful Gărzii Financiare le solicită comisarilor să se concentreze pe evaziunea fiscală, și nu pe amenzi mărunte

Relația contabililor, a întreprinzătorilor cu Garda Financiară și modul de lucru al comisarilor au fost vineri subiect de discuție între comisarul general al acestei instituții, Ladanyi Arpad Csaba, conducerea Corpului Experților Contabili din Covasna, oameni de afaceri sau unii politicieni, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Sfântu-Gheorghe la invitația deputatului Edler Andras.

În urma întâlnirii, comisarul general al Gărzii Financiare, Ladanyi Arpad Csaba, a afirmat că discuțiile au fost extrem de utile și au identificat unele probleme care își pot găsi însă soluție.

Astfel, spune Ladanyi, în cursul săptămânii viitoare va transmite către Gărzile din țară o circulară prin care solicită să se concentreze pe controalele privind evaziunea fiscală, nu pe amenzile contravenționale mărunte. Potrivit acestuia, verificările comisarilor Gărzii Financiare trebuie să se concentreze de acum încolo mai mult pe faptele de evaziune fiscală, decât pe acele amenzi contravenționale mărunte.

„Trebuie o schimbare în politica Gărzii“

„Ne-am întâlnit cu reprezentanți ai oamenilor de afaceri, ai contabililor și consider că întâlnirea a fost una deosebit de utilă. Vroiam să aflu părerea contabililor despre modul în care își exercită atribuțiile Garda Financiară, și am aflat că unele probleme pot fi îndreptate. S­a confirmat că sunt foarte multe amenzi aplicate pe legea contabilității și trebuie o schimbare în politica Gărzii Financiare, în sensul că trebuie să urmărim acele situații cu fapte neevidențiate contabil, evaziunea fiscală, și acționând pe acest segment putem spori încasările la bugetul de stat”, a declarat Ladanyi.

În altă ordine de idei, comisarul general a făcut o serie de aprecieri legate de nivelul de salarizare al comisarilor Gărzii și care, în opinia lui ar trebui reformat astfel încât aceștia să beneficieze de un salariu corespunzător, iar stimulentele să fie acordate numai pentru cazuri deosebite.

În prezent, o parte din veniturile comisarilor provin din amenzi, prin urmare există interesul direct de a amenda.

„O parte din veniturile comisarilor provin din stimulente – 15% din amenzile aplicate și încasate, deci există interes direct de a amenda, dar aceste amenzi trebuie aplicate pe contravenții în domeniul evaziunii fiscale. La politica de salarizare, personal cred că ar trebui reformat sistemul de salarizare, acordându-se un salariu corespunzător, iar stimulentele să fie numai pentru cazuri deosebite”, a spus Ladanyi.

Potrivit acestuia, în prezent nivelul de salarizare în cazul unui comisar este destul de scăzut, de aceea se acordă stimulentele aproape pentru tot personalul Gărzii, care nu depășesc însă de 1,5 ori fondul de salariu. Comisarul general a precizat astfel că un comisar debutant primește un salariu sub 700 de lei, iar un director coordonator 2.300 de lei, brut.

Amenzi afectate de criză

În contextul crizei, comisarul general a mai spus că se simte o scădere a amenzilor, atât ca număr, dar și în sensul în care firmele sunt afectate de criză și nu mai au cash cu care să plătească aceste sancțiuni sau unele nu le plătesc deloc și le contestă în instanță, uneori transformându-le în avertismente.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.