Crosul Moş Nicolae la Sfântu Gheorghe
Cercul de alergare Gáll Lajos din Sfântu Gheorghe organizează pe data de 3 decembrie, sâmbătă, concursul de alergare „Crosul Moş Nicolae” ediţia a 26-a în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, Piaţa Libertăţii – Parcul Elisabeta.
Concursul este destinat copiilor preşcolari şi din clasele primare din municipiul Sfântu Gheorghe şi localităţile învecinate. Toţi participanţii vor primi pachete cu dulciuri şi vor participa la o tombolă, iar primii trei clasaţi pe categoriile de vârstă vor fi premiaţi. Distanţele de concurs sunt adecvate vârstei participanţilor. Taxa de înscriere este de 5 lei, cu aceasta participă şi la tombolă, biletul de tombolă fiind de 1 leu.
Programul este următorul:
– ora 9,00: Înscrierea participanţilor Parcul Elisabeta (statuia Mikó Imre)
– ora 10,00: Start, pe categorii de vârstă: 0-3 ani, separat fete, băieţi; preşcolari separat fete, băieţi; clasele 0-II separat fete, băieţi; clasele III-IV separat fete, băieţi.
– ora 11,00: Festivitatea de premiere şi extragerea tombolei.