ACTUALITATE 11 februarie 2010

Criză de profesori în judeţ

de Covasna Media | 641 vizualizări
Avem nevoie de cadre didactice la matematică, fizică şi chimie 11feb2010-profesoriReducerile de posturi şi pensionările din sistemul de învăţământ covăsnean vor duce la un deficit de cadre didactice în anul şcolar următor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a anunţat că 75 de cadre didactice din judeţ au ajuns la vârsta standard de pensionare, 15 dintre acestea solicitând menţinerea în sistem. Inspectorul­şef al IŞJ Covasna, Keresztely Irma, a declarat că Inspectoratul a aprobat

Avem nevoie de cadre didactice la matematică, fizică şi chimie

11feb2010-profesoriReducerile de posturi şi pensionările din sistemul de învăţământ covăsnean vor duce la un deficit de cadre didactice în anul şcolar următor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a anunţat că 75 de cadre didactice din judeţ au ajuns la vârsta standard de pensionare, 15 dintre acestea solicitând menţinerea în sistem.

Inspectorul­şef al IŞJ Covasna, Keresztely Irma, a declarat că Inspectoratul a aprobat zece dintre cele 15 cereri depuse pentru menţinerea în sistem, astfel că, în anul şcolar următor vor intra în pensie 65 de cadre didactice.

„În aprobarea solicitărilor de a rămâne în sistemul de învăţământ, am luat în calcul activităţile solicitanţilor, rezultatele remarcabile obţinute de către aceştia la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale. Cei zece menţinuţi în sistem, chiar şi după împlinirea vârstei standard de pensionare, sunt oameni activi, mobili şi cu o stare de sănătate perfectă”, a explicat Keresztely Irma.

Inspectorul­şef a ţinut să precizeze că printre cei care se vor pensiona se află oameni valoroşi, cadre didactice a căror lipsă se va face cu siguranţă lipsită în învăţământul covăsnean.

„În urma acestor pensionări, care nu au nicio legătură cu restrângerile de personal din sistem, s­a ajuns la o situaţie problematică, mai ales în mediul rural, cu atât mai mult cu cât în judeţ avem un adevărat deficit de cadre didactice ­ în special la profesorii de matematică, fizică şi chimie”, a mai arătat Keresztely, subliniind că este doar o chestiune de timp ca deficitul de profesori să afecteze şi mediul urban.

221 de posturi restructurate în judeţ

În ceea ce priveşte necesarul de posturi care trebuie reduse la nivelul judeţului Covasna, Kereszetly Irma a declarat că numărul acestora a fost stabilit, de către

Ministerul Educaţiei, la 221, iar cu directorii de şcoli s­a ajuns la conturarea a 143 de posturi care vor fi desfiinţate în mod sigur. În acest sens, Keresztely a afirmat că se poartă încă discuţii cu Ministerul, astfel încât situaţia din judeţul Covasna să fie tratată oarecum diferit, ţinându­se cont că este vorba despre un judeţ special, unde minoritatea de la nivel naţional este majoritară, iar majoritatea de la nivel naţional este minoritară. Reducerea celor 143 de posturi ­ posturi didactice, nedidactice şi de personal auxiliar, care vor fi desfiinţate se va face din desfiinţarea unor fracţiuni de posturi, reglarea pe care o vor aduce cifrele de şcolarizare din anul 2010 ­ 2011 şi comasarea unor clase paralele.

Monica Rizea

Foto: adevarul.it

Teme articol: profesori criza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.