Covid-19: Peste 1.200 de persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor
De asemenea, polițiștii au verificat prin scanare peste 80 de certificate verzi
Forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Astfel, la data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul inspectoratului, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna și inspectori de muncă din cadrul I.T.M Covasna au acționat în teren pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, precum și modul în care sunt respectate noile măsurile impuse de modificările legislative instituite în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19.
În acest sens, au fost verificate 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 27 de locații și obiective, cum ar fi restaurante, terase, gări/autogări, etc., precum și 11 mijloace auto de transport de persoane.
Totodată, în cursul zilei de 9 noiembrie, peste 1.200 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.600 de lei.
În cursul zilei de 9 noiembrie a.c., polițiștii au verificat prin scanare peste 80 de certificate verzi.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F., precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul. În urma acestor activități au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei.
Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna