ACTUALITATE 2 februarie 2017

Covăsnenii, amendaţi cu peste jumătate de milion de lei de Garda de Mediu

de Covasna Media | 2027 vizualizări

Comisariatul judeţean Covasna al Gărzii Naţionale de Mediu a aplicat anul trecut amenzi contravenţionale în valoare totală de 501.000 de lei şi a suspendat activitatea la şapte societăţi, arată un raport pe anul 2016.

Cele mai mari amenzi au ajuns chiar la 50.000 de lei pentru „nerespectarea în totalitate a măsurilor impuse, lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului sau pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu”, arată raportul GNM – CJ.

În anul 2016, Garda de Mediu Covasna a efectuat 503 inspecţii, dintre care 202 planificate, 50 de inspecţii tematice planificate, 3 inspecţii SEVESO şi 230 de inspecţii neplanificate. 61 dintre controale au avut loc ca urmare a unor sesizări, 97 au fost dispuse de Garda de Mediu,  44 de controale au fost realizate împreună cu alte autorităţi, nouă controale au fost făcute pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse de actele de reglementare, opt controale pentru verificarea realizării unor măsuri impuse, două pentru identificarea de obiective noi, opt controale au fost realizate în urma autosesizării şi un control pentru investigarea unor incidente sau accidente care au impact semnificativ asupra mediului.

Cele mai frecvente neconformităţi găsite de inspectorii gărzii de mediu în urma controalelor sunt: transportul materialului lemnos peste ape curgătoare, depozitarea materialului lemnos pe albia râului, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, nedepunerea declaraţiei la Administraţia Fondului de Mediu în termenul prevăzut de lege, amestecarea diferitelor tipuri de ambalaje, abandonarea deşeurilor, eliminarea prin ardere a deşeurilor, depozitarea deşeurilor pe albia râului şi altele.

În ceea ce priveşte reclamaţiile, covăsnenii au acuzat cel mai des deversarea de ape uzate menajere, deversarea pe sol a dejecţiilor animaliere, eliminarea deşeurilor prin ardere, disconfort creat de miros sau zgomot, construcţie neautorizată de lac de acumulare sau depozitarea necontrolată a dejecţiilor animaliere.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.