Containere vandalizate la Sfântu Gheorghe: Poliția Locală cere ajutorul cetățenilor
Deși părea că la Sfântu Gheorghe problema deșeurilor împrăștiate în jurul punctelor de colectare a fost rezolvată prin instalarea containerelor inteligente, achiziționate printr-un proiect național, realitatea este alta: și noile eco-insule sunt vandalizate de persoanele care caută în tomberoane.
„Ar fi greu de spus că există o soluție rapidă pentru eliminarea mizeriei din jurul containerelor. Atât timp cât unii distrug fără scrupule orice sistem de colectare, aproape că nu mai contează în ce fel strângem gunoiul. Poliția Locală Sfântu Gheorghe poate acționa împotriva acestui fenomen, intră în atribuțiile noastre să îl stopăm. De aceea, solicităm sprijinul locuitorilor, care tot ce trebuie să facă este să ne anunțe dacă văd pe cineva împrăștiind gunoiul, forțând ușile containerelor sau răsturnând pubelele pentru PET-uri. Aceste acțiuni durează suficient de mult timp încât colegii noștri să poată ajunge la fața locului. Există două lucruri pe care le putem face: să aplicăm amenzi, lucru care poate avea sau nu efectul dorit, sau să obligăm persoana respectivă să strângă gunoiul pe care l-a împrăștiat. Vreau să subliniez că, în astfel de cazuri, nici filmările video nu sunt de mare ajutor, pentru că de multe ori fața persoanei nu se distinge clar, iar noi oricum nu dispunem de un sistem de recunoaștere facială. Cea mai eficientă metodă rămâne prinderea în flagrant”, a declarat directorul Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.
De la începutul acestui an, Poliția Locală Sfântu Gheorghe a primit doar trei sesizări referitoare la deșeurile împrăștiate în jurul punctelor de colectare. În alte cinci cazuri, echipajele aflate în patrulare au prins în flagrant persoanele care căutau prin tomberoane. Cu toate acestea, este evident că asemenea situații se petrec mult mai frecvent, iar ușile noilor containere sunt forțate în mod repetat.
Locuitorii orașului pot face sesizări gratuit la numărul de telefon: 0800 800 767, sau prin WhatsApp, la 0739 886 992.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Biroul de presă