ACTUALITATE 16 octombrie 2024

Consilierii locali și primarul din Întorsura Buzăului au depus jurământul

de Ștefania Găvăneci | 847 vizualizări

La Casa de Cultură din Întorsura Buzăului a avut loc ceremonia de constituire a noului Consiliu Local, precum și depunerea jurământului de către primarul reales al orașului, Raul Urdă. Evenimentul a avut loc în data de 15 octombrie a.c. și a marcat începutul oficial al noilor mandate.

În cadrul ședinței, consilierii locali aleși au depus jurământul, conform procedurilor legale. Astfel, noul CL Întorsura Buzăului este format din membrii: Emil Baniță, Gheorghe Boriceanu, Gheorghe Alexandru Bragheșiu, Constantin Bularca, Nicolae Bularca, Ioan Comaniță, Florin Cristea, Constantin Hosu, Marcel Marian Murea, Răzvan Popica, Silviu Ciprian Popica, Ioan Tohănean, Călin Marian Strâmbeanu și Cristian Nicolae Suciu. Ședința a fost condusă de decanul de vârstă al consiliului, Constantin Bularca, împreună cu cei mai tineri consilieri aleși, Răzvan Popica și Gheorghe Bragheșiu.

La ceremonie au fost prezenți subprefectul Sergiu Mitroi și consilierul superior al prefecturii, Cosmin Boricean, care i-au salutat pe consilieri și au subliniat importanța colaborării între autoritățile locale și prefectură.

Aș dori să spun câteva cuvinte sub aspect instituțional și să transmit mesajul de încredere, de sprijin și de colaborare instituțională, de acum și pentru viitor. În egală măsură, țin să felicit noul Consiliul local și să le subliniez din nou sprijinul pentru activitatea și dificila misiune ce îi așteaptă”, a spus în cadrul ședinței, subprefectul, Sergiu Mitroi. 

Vreau să vă mulțumesc pentru toată activitatea pe care ați desfășurat-o  pe parcursul ultimilor patru ani. Să vă felicit pentru proiectele pe care le-ați dus la bun sfârșit să îl felicit pe domnul primar și domnul viceprimar pentru echilibrul de care au dat dovadă în a coordona Consiliul Local. 

Sunt convins că și în noul mandat acest lucru se va întâmpla și de asemenea vreau să vă spun că de la nivelul prefecturii s-a constatat o foarte bună colaborare și un profesionalism deosebit al angajaților primăriei, cărora doresc să le mulțumesc pentru toată activitatea pe care au depus-o, iar lucrările și materialele care au ajuns la noi au fost foarte bine realizate. Sper să reușiți să faceți cel puțin tot atâtea lucruri împreună câte ați reușit să faceți în mandatul trecut”, a adăugat Cosmin Boricean. 

După cum bine se știe, viceprimarul este desemnat prin votul consilierilor locali. În acest context, la finalul ședinței, primarul a subliniat importanța alegerii viceprimarului, și anume Silviu Popica, și a colaborării în cadrul Consiliului Local: „Am avut în campania electorală o promisiune și aceea că suntem într-o alianță și vreau să promit și acum că o să ne ținem această alianță.  Sperăm să ne ținem de acest cuvânt și mulțumim tuturor celor din oraș care au votat în numărul atât de mare consilierii locali ai alianței pentru a putea alege și viceprimarul, cel care a fost lângă mine în cei patru ani de muncă și care a muncit zi și noapte, spun eu, împreună cu mine (n.r. Silviu Popica). Am spus și în mandatul anterior, spun și acum, nu suntem doar la alianță, doar cele două partide, ci încercăm să fim o alianță toate partidele prezente în consiliul local și toți consilierii prezenți în consiliul local”. 

În 2020, din cauza pandemiei, mandatele au fost prelungite până în noiembrie, iar alegerile s-au organizat târziu, în septembrie. Mandatele aleșilor locali se încheie la patru ani de la depunerea jurământului, astfel că cei din mandatul 2020-2024, care au depus jurământul la finalul lunii octombrie 2020, vor ceda funcțiile la sfârșitul lunii octombrie 2024, după validarea rezultatelor.

În contextul anului super electoral, pe 9 iunie a.c. au avut loc alegerile locale, iar acum urmează primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale din 2024 va avea loc pe 24 noiembrie. Al doilea tur va fi pe 8 decembrie. De asemenea, alegerile parlamentare sunt programate pentru 1 decembrie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.