Conferinţă pe tema creşterii bovinelor de carne
Hotelul Clermont din Valea Zânelor – Covasna a găzduit vineri un eveniment prestigios, unic în felul său, conferinţa intitulată „Creşterea bovinelor de carne şi producţia de carne de vită – Alternative şi oportunităţi în România” la care s-au înscris aproape o sută de oaspeţi. După cum a subliniat şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, aceasta a fost prima conferinţă la nivel naţional care are ca temă, în mod exclusiv, creşterea bovinelor de carne şi problemele de bază din acest domeniu.
La conferinţa internaţională coordonată de Consiliului Judeţean Covasna, Direcţia pentru Agricultură a judeţului Covasna şi Asociaţia AgroSic au participat specialişti, crescători, fermieri din toate colţurile ţării, precum şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii. După salutul adresat participanţilor de Könczei Csaba, directorul Direcţiei Agricole Covasna, conferinţa a fost deschisă de Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, spunând că: „Suntem un judeţ preponderent agrar. 55% din oameni trăiesc în mediul rural. Avem tradiţii în creşterea animalelor. În prezent, în evidenţele din judeţul Covasna, apar doar 35.000 de capete de bovine în ciuda faptului că avem condiţii excelente pentru creşterea bovinelor specializate pentru producţia de carne. Dispunem de terenuri imense de păşuni şi fâneţe, de peste 100.000 de hectare, ceea ce înseamnă că avem posibilitatea de a duce la păşune un număr mult mai mare de animale. Piaţa de desfacere există, deoarece, la nivel european, producţia de carne are un deficit anual de 300.000 de tone. Şi încă ceva în favoarea creşterii bovinelor specializate pentru producţia de carne: de la 1 ianuarie, mulţi o să se confrunte cu probleme de valorificarea laptelui. Atunci o să intre în vigoare prevederile privind laptele produs în condiţii conforme standardelor U.E. Nu există altă cale decât înainte”.
În continuare, a luat cuvântul senatorul UDMR Tánczos Barna, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a spus că este el însuşi un crescător de bovine de carne, la Miercurea Ciuc având o fermă cu un efectiv semnificativ de vaci de carne rasa Limousine.
Dr. Wagenhoffer Zsombor, directorul Federaţiei crescătorilor de animale din Ungaria, a vorbit despre experienţele acumulate în cadrul federaţiei, formele de reprezentare ale intereselor crescătorilor, precum şi importanţa recunoaşterii în societate a creşterii animalelor.
La conferinţă a susţinut o prelegere şi dr. Vasile Pachitanu care a prezentat ferma Angus din Suceava şi a vorbit despre „cariera” scurtă din România, dar cu atât mai promiţătoare a rasei Angus.