ACTUALITATE 6 aprilie 2014

Concurs de benzi desenate pentru elevii covăsneni

de Covasna Media | 554 vizualizări

Competiţia este organizată în cadrul Programului „Mărul”

Consiliul Județean Covasna lansează o nouă ediție a concursului „Mărul”. Invitaţia la concurs este adresată acelor elevi din şcolile judeţului Covasna care primesc zilnic mere în cadrul programului „Mărul”. Participanţii acestui concurs sunt împărţiţi în două grupe de vârstă: prima grupă cuprinde elevii din clasele 0–4, iar în cealaltă grupă intră elevii claselor 5–8. Obiectivul concursului constă în prezentarea unei poveşti construite în jurul mărului, sub formă de bandă desenată, ilustrată prin fotografii şi/sau desene. Mărul trebuie să apară în lucrare ca element obligatoriu şi vă recomandăm să menţionaţi efectul benefic al acestuia. În cazul proiectelor scrise în limba maghiară, putem accepta lucrarea doar dacă textul integral este tradus în limba română. Fiecare lucrare pentru concurs poate fi realizată de unul sau mai mulţi elevi, iar banda desenată realizată trebuie transmisă prin poştă sau depusă personal la sediul Consiliului Judeţean Covasna (Sfântu Gheorghe, P-ţa Libertăţii, nr. 4). Persoană de contact: Kiss Bence – telefon: 0729456422.

Pe lângă secvenţele de imagini, trebuie menţionată în mod obligatoriu denumirea instituţiei de învăţământ ai căror elevi concurează, lista autorilor, clasa, precum şi adresa profesorului îndrumător (numele şi prenumele, adresa e-mail, nr. de telefon). Banda desenată poate avea formatul între A4 şi A3. La realizarea fiecărui proiect elevii pot participa într-un număr nelimitat, lucrarea putând fi executată de unul sau toţi elevii clasei. Pentru realizarea benzii desenate se poate folosi orice grafică proprie (desenată cu mâna sau pe calculator).

Se acceptă max. 3 lucrări pentru fiecare şcoală, acestea fiind expuse cu ocazia festivităţii decernării premiilor. Tocmai de aceea este important ca benzile desenate să fie realizate doar pe o singură faţă a hârtiei, în vederea fixării lor pe panouri.

Termenul limită pentru depunere este 25 aprilie. Ambalajul lucrării va purta inscripţia Alma Projekt / Proiectul „Mărul”. Participanţii vor fi anunţaţi prin telefon despre data şi locul premierii.

Premiile concursului sunt echipamente pentru laboratoarele de biologie şi chimie ale şcolilor (tuburi de sticlă, aparat de distilare, echipamente pentru experiențe chimice şi electrochimice).

Anul trecut un număr de 5 școli din județ au participat la concursul lansat de Consiliul Județean și care a avut ca temă „mărul”. Copiii au avut sarcina de a face mici filme despre ce înseamnă pentru ei mărul, iar după ce un juriu de specialitate a evaluat lucrările, au fost acordate și premii valoroase. Jurizarea s-a făcut pe două categorii: ciclul primar și cel gimnazial.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.