Complex de servicii comunitare, pentru mame şi copii, inaugurat la Sfântu Gheorghe
Un Complex de servicii comunitare, care include un centru de zi pentru copii şi un centru maternal, a fost inaugurat joi, la Sfântu Gheorghe.
Acesta va funcţiona într-o clădire aflată în centrul municipiului, care a găzduit pe vremuri un orfelinat de bebeluşi, reabilitată printr-un proiect cofinanţat de Ministerul Muncii şi Consiliul Judeţean Covasna cu peste 581.000 de lei.
Directoarea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, Vass Maria, a precizat că proiectul, demarat în 2012, a vizat atât reabilitarea şi extinderea clădirii, cât şi modernizarea spaţiului exterior, iar aceasta va putea găzdui 28 de copii în centrul de zi şi şase mame cu copii în centrul maternal.
„Proiectul a fost finanţat în proporţie de 85% de către Ministerul Muncii prin programul de reabilitare a centrelor rezidenţiale şi centrelor de zi, iar diferenţa a fost asigurată de Consiliul Judeţean. În urma acestor investiţii, acest sediu a devenit un serviciu modern, care asigură găzduire zilnică pentru 28 de copii, cărora li se oferă îngrijire şi educaţie (...) Prin extinderea şi mansardarea clădirii s-au creat spaţii pentru centrul maternal, unde vor putea fi găzduite şase mame cu copii, aflate în situaţii speciale. Sunt trei camere, un living şi o bucătărie mică (...) Ele vor putea sta aici timp de şase luni, cu posibilitate de prelungire, dacă este necesar (...) Li se oferă consiliere, ajutor pentru a-şi putea găsi un loc de muncă sau pentru a se putea reintegra în familiile lor naturale', a declarat Vass Maria.
Spaţiul exterior, care include şi un loc de joacă pentru copii, a fost amenajat cu sprijinul financiar al unei firme private, care a contribuit cu suma de 10.400 de euro.
Vass Maria a menţionat că până la sfârşitul acestui an se vor finaliza şi lucrările de construcţie a unui centru de reabilitare a copiilor cu dizabilităţi la Sfântu Gheorghe, printr-o investiţie în valoare de 420.000 de euro realizată de Fundaţia Sera România.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor a declarat, cu prilejul inaugurării, că autorităţile locale acordă o atenţie deosebită asistenţei sociale, în special protecţiei copilului, arătând că anul acesta a alocat acestui domeniu 33% din bugetul instituţiei pe care o conduce, respectiv 17 milioane de euro din totalul de 51 de milioane de euro.
Potrivit acestuia, în sistemul judeţean de protecţie socială sunt îngrijiţi 1700 de copii orfani sau abandonaţi de părinţi, iar, din păcate, numărul acestora creşte de la un an la altul.