ACTUALITATE Acum 2 ore, 44 minute

CNMV: Prima întâlnire nu se uită niciodată...

de Covasna Media | 84 vizualizări

Luni, 16 decembrie 2024, cantina Colegiului  Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a devenit, pentru aproape trei ore, un mare atelier de creație  în care, în atmosferă de sărbătoare, un număr impresionant de preșcolari de grupa mare, însoțiți de părinți, de frați mai mari sau mai mici, de bunici și de doamne educatoare au acceptat invitația noastră de a se transforma în Spiridușii lui Moș Crăciun.

Acțiunea este prima dintr-un șir de activități cuprinse în cadrul proiectului de parteneriat al Colegiului Național „Mihai Viteazul” - „Preşcolarul de azi, şcolarul de mâine - de la grădiniță la școală", încheiat cu grădinițe din municipiu: Grădinița cu program prelungit „Csipike”, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio”, Grădiniţa cu Program Prelungit „Rază de soare” , Grădiniţa „Albă ca Zăpada”, Grădiniţa cu program prelungit „Benedek Elek” și Grădiniţa cu program prelungit „Gulliver”.

Echipa de proiect  alcătuită din învățătoarele  claselor a IV-a  în anul școlar 2024-2025, Ilyés Ibolya, Ballo Adina – Lavinia (clase cu predare tradițională), respectiv Melania Banciu și Gabriela Ola-Prundar  (Alternativa Educațională Step by Step), care vom prelua în anul școlar  viitor  clasele pregătitoare, am așteptat cu mare emoție această primă întâlnire cu viitorii noștri elevi, bobocii de clasă pregătitoare în septembrie anul viitor.

Argumentul nostru, al inițiatoarelor proiectului de parteneriat educațional este faptul că, într-o lume tot mai izolată, acaparată de tehnologie,  mai puțin disponibilă  pentru socializare (din motive de timp sau de  preocupări), cooperarea între factorii educaționali: grădiniță-școală-familie-comunitate locală devine necesară și se impune și ca obligație morală din partea acestora,  pentru a favoriza dezvoltarea armonioasă copiilor, pentru a-i familiariza prin exemple si modele cu adevăratele valori ale spiritualității umane.

Trecerea de la grădiniță la școala primară este un eveniment important și modul în care copilul se adaptează  la mediul școlar este asociat cu felul  în care face față provocărilor noii situații. Copiii își creează o imagine sau „reputație” în primul lor an de școală care tinde să devină caracteristică nivelului performanțelor școlare în anii următori.

Intrarea copilului într-un mediu cu totul nou produce anumite tensiuni interioare chiar și la copilul dornic de a începe școala, datorită lipsei de familiaritate a locului, a învățătorului, a celorlalți copii.  Uneori, frica de școală este alimentată chiar de părinți care ei înșiși  consideră școala ca neprimitoare, plină de restricții. Apare  cerința unui efort susținut, a muncii constante, nevoia de a intra în competiție și de a obține performanțe. În același timp se modifică și relația copil-părinte, acesta din urma devenind relativ brusc  mai atent la trăsături ca neatenția sau hiperactivitatea, probleme din ce in ce mai frecvente la copii.

Dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare interpersonală poate preveni problemele emoționale si de comportament și dificultățile de adaptare socială și școlară ale preșcolarilor și școlarilor mici.

Un rol major în educarea și instruirea generațiilor prezente și viitoare de copii  le revine educatoarelor și învățătorilor, formatori de caractere și de suflete, cu nobila misiune de a le pregăti pentru un prezent și pentru  un viitor cu o dinamică accelerată,  îndrumându-i pe  copiii preșcolari și pe școlarii mici pe drumul atât de frumos, dar deseori anevoios al cunoașterii.

Activitatea de luni, la care au participat în număr  atât de mare  copiii preșcolari,  viitori boboci de clasa pregătitoare (în condițiile în care sărbătoarea Crăciunului bate la  ușă și febra pregătirilor este în toi  în fiecare familie,  în școală și în grădinițe)  a fost o primă oportunitate de a ne cunoaște, de  a interacționa cei trei parteneri: copiii (viitori școlari) – părinții - grădinița și școala (educatoarele, învățătoarele),  într-o atmosferă de sărbătoare, de veselie, voie-bună.

În timp ce copiii preșcolari - Spiridușii moșului - au lucrat de zor la împodobirea brăduților cu formă și culoare, cu  seriozitate , creativitate, talent și imaginație  debordante,  noi, gazdele, am prezentat părinților  un scurt istoric al școlii și oferta educațională pentru anul școlar viitor. Am încercat să răspundem la cât mai multe întrebări firești, ale părinților, legat de intrarea  copiilor în clasa pregătitoare, de specificul predării-învățării  în sistem tradițional, respectiv în Alternativa Step by Step, de activitatea de afterschool.

Dragi  copii și părinți, deși timpul a zburat repede, ne bucurăm că am reușit să avem o primă întâlnire  frumoasă și utilă (credem noi) cu  viitorii membri ai marii familii a Colegiului  Național „Mihai Viteazul” într-o atmosferă de sărbătoare și de voie-bună. Vă mulțumim din inimă că ne-ați onorat cu prezența  în număr atât de mare și vă așteptăm, cu drag, și la următoarele activități din proiect!

Mulțumim pe această cale doamnelor director prof. Luminița-Ana Costea și director adjunct prof. Maria Băilă, precum și tuturor doamnelor colege  din catedra  de învățători pentru sprijinul și susținerea în realizarea acestei activități frumoase.

Vă dorim Sărbători de Crăciun binecuvântate și un An Nou 2025 cu sănătate, prosperitate, realizări și bucurii!

Cu mulțumiri,

Echipa de proiect din CNMV,   

Ilyés Ibolya (IV.A), Melania Banciu și Gabriela Ola-Prundar (IV.B Step by Step), Ballo Adina – Lavinia (IV.C)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

INFORMARE

Acum 3 ore, 2 minute

Egal fără goluri la Galaţi

Acum 11 ore, 1 minut

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.