CNAIR susţine că translatarea spre est a traseului viitoarei autostrăzi A13 s-a făcut cu acordul CJ
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine că translatarea spre est a traseului viitoarei autostrăzi A13 Braşov-Bacău, modificare ce a stârnit nemulţumire în rândul locuitorilor comunei Ilieni, s-a făcut cu acordul autorităţilor locale şi al Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, traseul a fost stabilit după ce s-a discutat cu toate primăriile din zonă, precum şi cu Consiliul Judeţean Covasna.
„CNAIR SA a organizat dezbateri publice la care au participat toţi factorii decizionali de pe raza UAT-urilor afectate de traseu. În mod particular a fost solicitat din partea CJ Covasna un punct de vedere centralizat al tuturor unităţilor administrative intersectate de traseu. Prin adresa 15.558/25.06.2021 CJ Covasna solicita translatarea traseului spre est (spre comuna Ilieni). In CU 14 din 26.01.2022 emis de CJ Covasna nu există condiţionări privind traseul în zona comunei Ilieni. Adică traseul a fost stabilit după ce s-a discutat cu toate primăriile din zonă şi cu Consiliul Judeţean. Chiar CJ Covasna a fost de acord să treacă pe acolo traseul”, au precizat, vineri, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.
Locuitorii comunei Ilieni, nemulţumiţi că viitoarea autostradă ar urma să treacă prin apropierea localităţii lor, au început să strângă semnături pentru devierea traseului.
Primarul comunei, Fodor Imre a precizat că, la iniţiativa comunităţii locale, a pregătit o petiţie adresată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Prefecturii şi Consiliului Judeţean Covasna, prin care se solicitată găsirea unei alte variante care să nu afecteze localnicii.
Fodor Imre a menţionat, printre altele, că el însuşi este nemulţumit de traseul viitoarei autostrăzi şi că a fost printre primii semnatari ai petiţiei.
„Încă din primul moment în care am aflat că noul traseu al autostrăzii va trece pe lângă localităţile Ilieni şi Dobolii de Jos, m-am declarat împotriva acestui lucru din mai multe motive. În primul rând faptul că se vor pierde foarte multe terenuri ale locuitorilor comunei, terenuri agricole fertile, care vor duce la scăderea nivelului de trai al locuitorilor. În al doilea rând, în zona respectivă există mai multe PUZ-uri aprobate în care sunt cuprinse inclusiv zone de locuinţe pe marginea noului traseu, şi al căror confort ar fi în mod evident diminuat de autostradă. Nu trebuie lăsat la o parte nici faptul că poluarea, atât de mediu cât şi fonică, din cauza amplasării atât de aproape de zone de locuit ale comunei Ilieni, fac necesară mutarea acestui traseu mai departe de localităţile noastre”, a scris primarul Fodor Imre, pe pagina sa de Facebook.
În petiţie se menţionează, printre altele, că traseul a fost stabilit fără ca localnicii să aibă posibilitatea să-şi expună oficial opiniile cu privire la acest subiect.
„Noi, subsemnaţii prezentei petiţii, locuitori ai comunei Ilieni, am aflat cu stupoare din mass media faptul, că traseul autostrăzii Braşov-Bacău va trece într-un mod total defavorabil şi nefiresc de-a lungul localităţilor care formează comuna Ilieni, la mai puţin de 200 m de localităţi, poluând fonic şi afectând în mod permanent şi ireversibil calitatea aerului din localităţile Ilieni şi Dobolii de Jos, datorită curenţilor de aer din zonă care se manifestă din amonte în aval. Impactul negativ asupra sănătăţii populaţiei din comuna Ilieni şi disconfortul creat acestora este uriaş (...) Menţionăm că această ultimă modificare a traseului autostrăzii nu a fost prevăzută în niciun document public pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sau în mass-media şi astfel nu am avut posibilitatea de a dezbate şi de a formula opinii care să ajungă la factorii decizionali de care depinde traseul acestei autostrăzi”, se arată în petiţie.
Nemulţumirile au apărut la scurt timp după ce conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a anunţat că a eliberat certificatul de urbanism pentru porţiunea viitoarei autostrăzi A13 Braşov-Bacău, care va tranzita judeţul.
Potrivit preşedintelui CJ, Tamas Sandor, din cei 162 km ai viitoarei autostrăzi, 76 km sunt în judeţul Covasna, iar pentru acest tronson a fost eliberat certificatul de urbanism în scopul elaborării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie.
Conform proiectului prezentat, autostrada ar urma să intre în judeţul Covasna în zona Dobolii de Jos şi să străbată teritoriile a 15 localităţi, respectiv Ilieni, Sfântu Gheorghe, Ozun, Reci, Ghidfalău, Moacşa, Boroşneu Mare, Dalnic, Cătălina, Târgu Secuiesc, Turia, Sânzieni, Lemnia, Mereni şi Breţcu.
Conducerea CJ Covasna a mai menţionat că autostrada este foarte importantă pentru dezvoltarea judeţului, urmând, printre altele, să decongestioneze DN11, tronsonul Braşov-Tg. Secuiesc, care este tranzitat zilnic de peste 15.000 de maşini şi să asigure legătura directă cu aeroportul internaţional de la Ghimbav-Braşov.