CN „Poşta Română“, supraimpozitată cu 300% pentru o clădire din Sfântu Gheorghe
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat, marţi, supraimpozitarea cu 300% a unei clădiri din proprietatea Companiei Naţionale „Poşta Română“, aflată într-o stare precară.
Clădirea Oficiului Poştal de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 este monument istoric şi a găzduit pe vremuri Hotelul „Hungaria“.
Potrivit Codului fiscal, autorităţile locale pot majora cu până la 500% impozitele pentru terenurile şi clădirile neglijate, în funcţie de anumite criterii, iar Consiliul Local Sfântu Gheorghe a început încă de acum doi ani să folosească de această pârghie legală pentru a determina proprietarii să le reabiliteze.
În vizorul autorităţilor locale au intrat până acum mai multe imobile aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice, printre care Societatea Electrica, Protopopiatul Ortodox şi Automobil Clubul Român, impozitate cu până la 400%.
Cât priveşte clădirea Poştei, autorităţile locale şi-au exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de a o prelua sau de a face un schimb de imobile cu Compania „Poşta Română“ pentru a putea să o reabiliteze.