Clasamente finale la „Pui de brad 2025”: cine a cucerit podiumul
Dacă zilele trecute ați zărit prin zonă copii obosiți, cu ghiozdane în spate, în pas grăbit sau așezați pe trotuar la o pauză de respiro, să știți că erau micii participanți la „Pui de brad” — o generație de exploratori în devenire, veniți din toate colțurile țării. Curtea Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului s-a transformat, timp de cinci zile, într-o adevărată tabără, plină de energie, zâmbete și spirit de echipă. Concursul național interdisciplinar „Pui de brad”, desfășurat între 22 și 26 iunie, și-a încheiat ediția din acest an cu o festivitate de premiere la oră târzie, dar așteptată cu sufletul la gură de toți participanții.
Emoțiile au fost mari, mai ales că cele 18 probe au pus la încercare creativitatea, rezistența fizică și cunoștințele elevilor. Atmosfera a fost încărcată de energie: copii alergând printre corturi, trasee montane, alpinism, probe de înot, dansuri, cântece și susținători entuziasmați. Printre provocările care le-au testat răbdarea și îndemânarea s-a numărat și o surpriză: pescuitul. În program a fost inclusă și o probă de gastronomie, unde concurenții au gătit în aer liber, la foc aprins de ei. Concursul a reunit 20 de echipaje din toată țara, iar la final, organizatorii au întocmit clasamente separate: atât pentru fiecare probă în parte, cât și pentru clasamentul general, care a reflectat performanțele cumulate ale echipelor.
Clasamentul general „Pui de brad” 2025:
Categoria 11-13 ani
-
Locul I – Palatul Național al Copiilor București (coordonator: Alexandru Renga);
-
Locul II – Palatul Copiilor Brăila (coordonator: Ghiță Nedelcu);
-
Locul III – ACS Casa Sporturilor București (coordonator: Costel Bituleanu).
Categoria 14-16 ani
-
Locul I – Palatul Național al Copiilor București (coordonator: Alexandru Renga);
-
Locul II – Clubul Copiilor Întorsura Buzăului (coordonator: Florentina Floroianu);
-
Locul III – Palatul Copiilor Botoșani (coordonator: Cecilia Vicoveanu).
Categoria 17-19 ani
-
Locul I – Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe (coordonator: Kerekes Jenő);
-
Locul II – Palatul Copiilor Târgoviște (coordonator: Mihaela Babeu);
-
Locul III – Palatul Copiilor Călărași (coordonator: Valentina Mereuță).
Probele s-au desfășurat în locuri deja cunoscute, precum Masivul Siriu, Valea Zimbrilor sau Tabăra din Crasna.
Evenimentul, ajuns la a 41-a ediție, a fost gândit încă din 1984 de profesorul Alexandru Renga, cunoscut de generații de elevi sub numele de „Profu’”. Timp de cinci zile, „Pui de brad” nu a fost doar un concurs, ci o experiență de viață – pentru profesori, elevi și pentru toți cei care au luat parte la acest eveniment așteptat de mulți, an de an.
La „Pui de brad 2025” au participat echipaje din: București, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Merei, Sighetul Marmației, Botoșani, Târgoviște, Cluj, Galați, Călărași, iar județul a fost reprezentat de echipe din Întorsura Buzăului, Barcani și Sfântu Gheorghe.