ACTUALITATE 19 septembrie 2012

Clacă pentru Őrkő

de Covasna Media | 518 vizualizări

Scopul este efectuarea unor lucrări de care vor beneficia pe termen lung toți locuitorii cartierului.

Organizația Caritas va organiza în perioada 29 septembrie – 5 octombrie o clacă în vederea efectuării unor lucrări în cartierul Őrkő. Inițiativa aparține Fundației Erste și a Băncii Erste, iar cei de la Caritas o organizează în colaborare cu mai multe organizații naționale și locale.

Scopul acestei clăci este efectuarea unor lucrări de care vor beneficia pe termen lung toți locuitorii cartierului Őrkő din Sfântu Gheorghe. „Ne-am dori ca în acest proiect să se implice cât mai multe organizații, firme sau instituții, fie că vorbim de ajutor material sau forță de muncă” – a declarat reprezentanta Caritas, Hubber Kinga.

În cele câteva zile de clacă se vor efectua lucrări de modernizare la cele trei robinete stradale din cartier, iar din motive de igienă se va delimita spațiul folosit pentru animale de cel folosit de locuitori. Viceprimarul Tischler Ferenc a declarat recent că în situația actuală copiii beau apă de unde beau și caii, iar femeile spală tot acolo, lucru ce duce la pericolul apariției unor boli.

Copiii romi vor primi „cadou” și un parc de joacă, dar voluntarii vor lucra și la Casa comunitară din cartier, și la Școala „Néri Szent Fülöp”. Pentru ca toate aceste planuri să devină realitate, este nevoie de 50-60 de voluntari. Cei care doresc să ia parte la această clacă pot obține informații la sediul Caritas din Sfântu Gheorghe (str. Kós Károly nr.11), la numărul de telefon 0735-735.165 sau adresa de e-mail hajnalka.kovacs@caritas-ab.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 19 septembrie 2012
Mergeti fratilor si lucrati pentru ei ca ei sunt prea ocupati sa fure cartofi de pe campurile oamenilor.Sa nu cumva sa puna ei mana pe ceva sa lucreze.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.