ACTUALITATE 30 mai 2024

CJ a semnat un contract de achiziţionare a 19 microbuze electrice pentru transportul elevilor

de Agerpres | 915 vizualizări

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a semnat, miercuri, contractul pentru achiziţionarea unui lot de 19 microbuze electrice pentru elevi, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), informează conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, microbuzele vor ajunge în localităţile Ojdula, Sânzieni, Ozun, Estelnic, Valea Crişului, Vâlcele, Zagon, Reci, Dobârlău, Aita Mare, Malnaş, Poian, Brateş, Ilieni, Cernat, Baraolt, Lemnia, Covasna şi Târgu Secuiesc.

„Consiliul Judeţean Covasna achiziţionează 36 de microbuze electrice, în parteneriat cu 35 de UAT-uri, printr-un proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Miercuri, 29 mai a fost semnat contractul de furnizare pentru 19 microbuze cu 16+1 locuri, care vor fi folosite de elevii din 19 UAT-uri (...) Valoarea totală a proiectului se ridică la 35,89 milioane lei, din care 20 de milioane de lei sunt aferente contractului semnat cu reprezentantul firmei Aveuro International”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Consiliul Judeţean a menţionat că zilele următoare va fi semnat contractul pentru încă un lot de microbuze cu 8+1 locuri, care vor asigura transportul elevilor din Zăbala, Moacşa, Băţani, Micfalău, Chichiş, Ghidfalău şi Sfântu Gheorghe.

Reprezentanţii instituţiei au precizat că obiectivul proiectului este de a îmbunătăţi transportul elevilor, cu precădere al celor din zonele izolate, precum şi de a proteja mediul înconjurător prin punerea în circulaţie a unor microbuze cu consum energetic redus.

Sursa foto: Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.