ACTUALITATE 5 decembrie 2008

Circumscripţiile şcolare, subiect de dezbatere publică

de Covasna Media | 532 vizualizări
Cei interesaţi sunt aşteptaţi săptămâna viitoare în sala Gabor Aron a Bibliotecii Judeţene

Profesorii, părinţii şi alte persoane interesate de subiectul circumscripţiilor şcolare sunt aşteptaţi săptămâna viitoare, în data de 12 decembrie, la o dezbatere publică pe tema proiectului de înfiinţare a circumscripţiilor şcolare în municipiul Sfântu-Gheorghe. Evenimentul este organizat de conducerea PCM Covasna, care a criticat această iniţiativă ...

Cei interesaţi sunt aşteptaţi săptămâna viitoare în sala Gabor Aron a Bibliotecii Judeţene

Profesorii, părinţii şi alte persoane interesate de subiectul circumscripţiilor şcolare sunt aşteptaţi săptămâna viitoare, în data de 12 decembrie, la o dezbatere publică pe tema proiectului de înfiinţare a circumscripţiilor şcolare în municipiul Sfântu-Gheorghe. Evenimentul este organizat de conducerea PCM Covasna, care a criticat această iniţiativă şi afirmă că propunerea încalcă dreptul la libera alegere a şcolilor şi profesorilor şi nu ia în considere opinia părinţilor. „Ne vom adresa preşedinţilor comitetelor de părinţi din şcoli, profesorilor, ca toţi cei interesaţi şi atinşi de această problemă să participle”, a spus preşedintele executive al PCM Covasna, Csinta Samuel. Dezbaterea va avea loc la ora 18.30, vinerea viitoare, în sala Gabor Aron a Bibliotecii Judeţene. În urmă cu aproape o lună, conducerea Inspectoratului Şcolar Covasna (IŞJ) a anunţat că propune reintroducerea circumscripţiilor şcolare în Sfântu-Gheorghe, scopul fiind de a împiedica supraaglomerarea şcolilor centrale şi desfiinţarea şcolilor de cartier sau de la periferia oraşului, care au avut de suferit de pe urma lipsei copiilor. Potrivit propunerii, copiii se vor înscrie la şcoala la care sunt arondaţi, în funcţie de strada pe care îşi au domiciliul, iar ulterior, dacă mai rămân locuri disponibile, la respectiva şcoală vor avea acces şi copiii din alte zone ale oraşului. Propunerea urmează să fie dezbătută în cadrul Consiliului Local Sfântu-Gheorghe, iar în cazul în care va fi aprobată aceasta s-ar aplica începând cu luna septembrie 2009, în primul an sub formă experimental.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.