ACTUALITATE 10 iulie 2024

Ciolacu: Vom cere sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a adopta noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi

de Agerpres | 1077 vizualizări

PSD va solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative prin care sunt vizate noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi, a anunţat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu.

El a fost întrebat de jurnalişti despre cazul tragic al tinerei care a murit pe traseul turistic Jepii Mici din Munţii Bucegi după ce a fost atacată de un urs, ulterior animalul fiind împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.

„Nu neapărat împuşcaţi, să facă o selecţie acolo unde este o zonă de pericol, unde sunt alarmaţi prin primari, prin pădurari, prin localnici. Am vorbit şi cu domnul ministru al Mediului, am vorbit şi cu cei mai implicaţi şi mai ştiutori în domeniu. Este o aglomeraţie în anumite zone, nu mai au mâncare suficientă şi de asta coboară. Am vorbit şi cu domnul Simonis, domnul preşedinte al Camerei, pentru că o astfel de măsură nu se poate decât prin Parlament. Şi, după discuţiile cu ministrul Mediului, pornim o iniţiativă şi vom cere o sesiune extraordinară ca să o trecem prin Parlament”, a declarat Ciolacu.

Potrivit prim-ministrului, modificările legislative avute în vedere sunt curs de elaborare.

„În acest moment, la asta lucrăm. Este evident că viaţa omului primează, dar, repet, nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României, fiecare cum dorim şi când dorim. Vor fi abordate zonele cu risc foarte mare”, a explicat Marcel Ciolacu.

Premierul a făcut precizările la finalul evenimentului de deschidere a depozitului automatizat PepsiCo situat în localitatea Popeşti-Leordeni din judeţul Ilfov.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis, marţi, o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.