ACTUALITATE Acum 1 zi, 19 ore

Ciobanul care lăsa oile să se plimbe pe pista de biciclete de pe digul Oltului, amendat pentru depozitarea lânii pe malul râului

de Covasna Media | 750 vizualizări

COMUNICAT DE PRESĂ. Ciobanul care de-a lungul timpului a provocat mai multe probleme la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, ducând oile la păscut în zone interzise și permițându-le accesul inclusiv pe pista pentru biciclete amenajată pe digul Oltului, a fost amendat cu 10.000 de lei pentru poluarea mediului înconjurător, după ce a depozitat pe malul râului lâna provenită de la oi.  

„Este clar că persoana respectivă a lăsat intenționat lâna tunsă de la oi în locul respectiv, astfel încât animalele să o calce și să o care în apă, sau să dispară în timpul unei furtuni. Nu avem niciun cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care cineva folosește sau nu lâna, dar este responsabilitatea noastră să luăm măsuri atunci când cineva depozitează ilegal gunoiul. Conform legii, pentru poluarea mediului se poate aplica o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei, iar în acest caz s-a aplicat sancțiunea maximă”, a explicat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

În ultimii ani, Poliția Locală Sfântu Gheorghe a primit mai multe sesizări cu privire la un cioban care duce oile la păscut în apropierea localității Chilieni, și care a avut în repetate rânduri un comportament necorespunzător, pornind de la pășunatul în zone interzise (inclusiv pe terenurile altor persoane), și până la urcarea turmei de oi pe pista de biciclete, însă s-a întâmplat inclusiv ca bărbatul să meargă cu oile la unul dintre supermarketurile aflate pe strada Lunca Oltului pentru a-și face cumpărăturile, timp în care a lăsat animalele nesupravegheate.

„Pentru a evita orice neînțelegere, aș dori să clarific faptul că luăm măsuri doar dacă cineva - în acest caz ciobanul - nu respectă regulile. Dacă animalele pasc pe terenurile altor persoane,  dacă lasă gunoi în urmă, dacă câinii de stână sperie trecătorii, nu este în regulă, așa că trebuie și vom lua măsuri. Este nevoie de ciobani și de oi, nu există niciun dubiu în această privință, dar ne-am dori ca persoana respectivă să fie un bun cetățean al orașului și să îngrijească oile fără să încalce legea. Ne-am bucura și noi ca totul să fie în ordine, pentru că nu ne face plăcere când cineva cauzează constant probleme”, a subliniat Hadnagy István. 

Imaginile atașate vorbesc de la sine. Amploarea poluării a fost atât de mare încât ciobanul a fost nevoit să se mute cu oile din zonă. În aceste imagini, cantitatea de lână abandonată pe malul Oltului este mai mică față de cantitatea descoperită inițial, astfel că există șanse destul de mari ca o parte să fi ajuns în râu. 

Poliția Locală Sfântu Gheorghe - Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.