ACTUALITATE 1 decembrie 2016

Cei mai buni voluntari din judeţ, premiaţi la Balul voluntarilor

de Agerpres | 774 vizualizări

Cei mai buni voluntari din judeţul Covasna vor fi premiaţi la sfârşitul acestei săptămâni de către Centrul de Voluntariat HITI din Sfântu Gheorghe, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Balului Voluntariatului.

Coordonatoarea Centrului, Grüman Eva-Orsolya, a declarat că evenimentul îşi propune să facă un bilanţ al activităţilor de voluntariat desfăşurate în acest an în judeţul Covasna, dar şi să-i recompenseze pe cei care s-au implicat.

Potrivit acesteia, la bal şi-au anunţat participarea 35 de organizaţii nonguvernamentale din judeţ, care îşi vor prezenta proiectele şi vor nominaliza câte o persoană care va primi titlul „Voluntarul anului”.

Organizatorii vor premia, de asemenea, cel mai tânăr, cel mai experimentat voluntar, precum şi proiectele care au angrenat cel mai mare număr de voluntari.

„Organizăm acest eveniment pentru a şaptea oară în semn de mulţumire şi recunoaştere publică a activităţii acestor voluntari. (...) Ne bucurăm foarte mult că anul acesta vor fi prezente un număr mai mare de ONG româneşti, pe lângă cele maghiare, şi ne dorim foarte mult să colaborăm pe viitor”, a declarat Grüman Eva-Orsolya.

Potrivit acesteia, numărul organizaţiilor nonguvernamentale şi al voluntarilor a crescut de la an la an în judeţul Covasna, iar acest lucru s-a datorat şi sprijinului acordat de autorităţile locale.

„Există o deschidere mare din partea Consiliului Judeţean şi Consiliului Local Sfântu Gheorghe, dacă ne gândim numai la fondurile pentru tineret pe care le-au pus la dispoziţia ONG. Dar avem o foarte bună legătură şi cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Covasna, cu care dorim să dezvoltăm parteneriatele. Eurobarometrul arată că în Norvegia, spre exemplu, 80% din populaţie se implică în acţiuni de voluntariat, iar în România, doar 20%, din păcate. Deci, este loc de mai bine, iar balul pe care îl organizăm de şapte ani are tocmai rolul de a le mulţumi acestor voluntari, care rareori primesc public un cuvânt de mulţumire”, a mai spus aceasta.

Anul trecut, la eveniment au luat parte 130 de voluntari de la 36 de organizaţii, iar premiul pentru cel mai tânăr voluntar a revenit unei fetiţe de 13 ani, Karácsony Adrienn, care activează în cadrul Fundaţiei Creştine Diakonia din Sfântu Gheorghe.

Balul Voluntarilor va avea loc pe data de 3 decembrie, la Complexul Best Western Park din Sfântu Gheorghe.

Teme articol: voluntari HITI premiere
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.