ACTUALITATE 18 martie 2014

Casa mea, grădina mea

de Covasna Media | 1437 vizualizări

afis casa mea gradina mea

Expoziţie de amenajări interioare și exterioare la Sfântu Gheorghe în perioada 5-6 aprilie

Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe încep să se obișnuiască cu faptul că expozițiile tematice ale Camerei de Comerț și Industrie Covasna pot fi un program atractiv pentru weekend.

În sala de conferință a Colegiului Székely Mikó antreprenorii din diferite domenii pot să-şi prezinte produsele și serviciile aducându-le mai aproape de cumpărători.

Este o metodă tot mai agreată de a se distinge, de a se evidenția în avalanșa de informații digitale, ce uniformizează firmele într-un conglomerat. Expoziția dă prilejul de a cunoaște, de a înțelege nevoile cumpărătorului. În urma studiilor reiese că firmele care nu și-au tăiat bugetul de marketing au supraviețuit cu bine crizei economice. Clientul trebuie înțeles, dar și condus, iar preferințele pot fi servite, dar și formate.

În centrul atenției de data aceasta sunt casa și grădina. Așteptăm ca expozanți acele firme care furnizează soluții integrate pentru case, locuințe, grădini, dar și pe acelea care se ocupă de amănunte în construcție, amenajare sau întreținere.

Fiind prezente tot mai multe firme locale, dar și din județele limitrofe, putem concluziona că inventivitatea, competitivitatea și calitatea sunt și acum caracteristicile economiei din zonă.

Detalii despre Expoziția de amenajări interioare și exterioare Casa mea, grădina mea puteți afla la numărul de telefon 0755085843, email cursuri@ccicov.com, persoana de contact Bodor Tünde, sau de pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie Covasna www.ccicov.com/ro/evenimente/300.

(Biroul de Presă al CCI Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.