ACTUALITATE 30 august 2019

Casa Căsătoriilor din Sfântu Gheorghe, reabilitată şi modernizată cu 4,7 milioane de lei

de Agerpres | 1546 vizualizări

Casa Căsătoriilor din Sfântu Gheorghe, care funcţionează într-o clădire din centrul municipiului construită în anul 1880, va fi renovată şi modernizată de către autorităţile locale, investiţia cifrându-se la peste 4,7 milioane de lei.

Consilierii locali au aprobat joi actualizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) întocmită în anul 2015, inclusiv actualizarea devizului general la peste 4,7 milioane de lei, cu TVA, creşterea preţului fiind justificată, printre altele, prin majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în domeniul construcţiilor.

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a declarat că proiectul prevede atât lucrări exterioare, cât şi interioare, ce vor fi executate în mai multe etape, pe parcursul a trei ani.

Printre altele, vor fi efectuate lucrări de reabilitare a faţadelor clădirii, vor fi înlocuite acoperişul, ferestrele, se vor face lucrări de termoizolare şi de restaurare a balustradelor, balcoanelor şi porţii metalice.

De asemenea, clădirea va fi dotată cu un lift hidraulic pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, iar spaţiile interioare vor fi reamenajate după un concept modern.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.