ACTUALITATE 1 martie 2024

Care sunt atribuțiile Poliției Locale Sfântu Gheorghe?

de Covasna Media | 1199 vizualizări

Locuitorii municipiului se întreabă adesea de ce un polițist local nu acționează într-un anumit caz, cum ar fi o parcare ilegală, atunci când este clar că se comite o contravenție, iar explicația este, de obicei, că polițistul respectiv nu are autoritatea pentru a interveni. Dar cu ce se ocupă, mai exact, Poliția Locală? Concret, monitorizează respectarea hotărârilor Consiliului Local.

Atribuțiile polițiștilor locali se pot suprapune, într-o oarecare măsură, cu cele ale Poliției Române, însă spre deosebire de aceștia din urmă, nu pot iniția urmărirea penală, de exemplu. Pentru a înțelege mai bine cum acționează, în cele ce urmează vă prezentăm structurile din cadrul Poliției Locale Sfântu Gheorghe, precum și domeniul de activitate al fiecăreia atunci când vine vorba despre punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului Local.

Poliția Locală este împărțită în cinci structuri: Ordine şi linişte publică, paza bunurilor şi evidenţa persoanelor; Circulația pe drumurile publice; Disciplină în construcţii şi afişaj stradal; Protecția mediului, respectiv Activități comerciale.

Printre altele, Biroul de Ordine și liniște publică acționează pentru menținerea ordinii publice, reducerea cazurilor de cerșetorie și vagabondaj, respectiv pentru eliminarea comerțului stradal neautorizat, dar se asigură și că banii colectați la golirea parcometrelor, sau încasați sub alte forme, ajung în siguranță la locul de depozitare. Activitățile biroului includ și asigurarea ordinii și liniștii publice în timpul diferitelor evenimente – chiar și în cooperare cu alte structuri și firme din domeniul securității (spre exemplu, în 2023 polițiștii locali au fost prezenți la 26 de meciuri ale echipei de fotbal Sepsi OSK). Pe parcursul anului trecut, au fost verificate 1.401 de persoane.

Biroul Circulație este cel mai cunoscut – aici, polițiștii locali sunt responsabili pentru cea mai vizibilă parte a activității instituției, fiind solicitați să intervină mai ales în problemele legate de parcare. Pe parcursul anului trecut, angajații acestei structuri au intervenit într-un total de 1.482 de cazuri, despre care am relatat în mai multe ocazii.

Biroul Protecția mediului acționează în zonele publice aparținând orașului, principalul obiectiv fiind verificarea și prevenirea depozitării ilegale a deșeurilor provenite din construcții sau a gunoaielor menajere, în special în zonele considerate la risc pe baza experiențelor anterioare. Pe parcursul anului trecut, au fost verificate 288 de persoane, fiind constatate 341 de contravenții.

Biroul Activități comerciale verifică valabilitatea autorizațiilor de funcționare eliberate de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, la locul de desfășurare a activităților economice, și întocmește rapoarte în urma acestor controale. Totodată, verifică respectarea obligației de încetare a activității la sediile unităților comerciale ale căror autorizații de funcționare au fost revocate – pe parcursul anului 2023, au fost derulate 430 de astfel de controale.

Misiunea Biroului Disciplină în construcţii şi afişaj stradal este, în primul rând, de a identifica construcțiile neautorizate (inclusiv construcțiile temporare), respectiv de a verifica respectarea normelor privind publicitatea și amplasarea de afișe și panouri publicitare - având în vedere că afișajul publicitar, electoral, sau orice altă formă de reclamă necesită autorizație. Angajații acestui birou au constatat încălcări ale legislației în 148 de cazuri, iar în alte 44 de cazuri au fost efectuate verificări în urma unor sesizări din partea locuitorilor.

Deși nu este o structură separată, Dispeceratul este primul punct de contact al locuitorilor cu Poliția Locală, atunci când semnalează o problemă. Poliția Locală Sfântu Gheorghe este disponibilă 24 de ore din 24. Pe parcursul anului trecut, dispecerii, care se ocupă și de supravegherea video a orașului, au acordat asistență pentru diferite probleme în 1.187 de cazuri. Totodată, au verificat proprietarii anumitor vehicule în 2.904 cazuri, iar în baza de date a Ministerului de Interne au fost verificate datele a 1.817 persoane.

„În prezent, avem 38 de angajați, adică aproximativ jumătate din necesarul de personal al instituției noastre, conform prevederilor legale. De multe ori, oamenii se plâng că nu putem trimite imediat polițiștii în teren să acționeze în anumite cazuri, iar motivul este lipsa de personal. Fenomenul este general: atât Poliția Română, cât și Jandarmeria se plâng de probleme similare. Este unul dintre motivele pentru care dorim să ne extindem rețeaua de supraveghere, pentru că astfel am putea compensa, într-o oarecare măsură, lipsa de personal. Cred că este important de subliniat faptul că putem ajuta dacă ni se solicită acest lucru, iar dacă cineva observă o problemă pentru soluționarea căreia putem interveni, nu trebuie să ezite să ne contacteze! Numărul de telefon 800 800 767 va rămâne în continuare principala modalitate de a intra în contact cu Poliția Locală Sfântu Gheorghe, alături de numărul de WhatsApp 0739 886 992, care a fost lansat anul trecut", a spus Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe

Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.