Care au fost cele mai populare nume alese pentru nou-născuți în Sfântu Gheorghe în 2025
Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe a prezentat bilanțul statistic al anului 2025. Potrivit acestuia, Milán și Anna au fost cele mai alese nume de nou-născuți.
„Preferințele părinților în alegerea numelor au rămas constante față de anii anteriori. La băieți, cel mai frecvent prenume a fost Milán (11 copii), urmat de Bence și Dominik (câte 8 copii), Noel (7 copii) și Máté (6 copii). În cazul fetelor, topul este condus de Anna (6 copii), urmat de prenumele Emma, Jázmin, Luca și Lili, fiecare ales de câte 4 ori”, se arată pe site-ul Primăriei.
Deși în actele oficiale de la Primărie apar 1.343 de certificate de naștere eliberate în 2025, asta nu înseamnă că toți acești copii s-au născut anul trecut. În realitate, doar 811 sunt bebeluși veniți pe lume în 2025. Restul de 532 de acte sunt, de fapt, ale copiilor adoptați, micuți născuți în străinătate cărora părinții le-au făcut acte românești sau înregistrări care au fost făcute cu întârziere, mai arată aceeași sursă.
Deși în maternitatea din oraș au venit pe lume peste 800 de copii anul trecut (472 băieți și 381 fete), acest volum nu oprește „căderea liberă” a demografiei locale. Din contră, trendul ultimilor trei ani arată o scădere a natalității de aproape 19%, un semnal de alarmă pentru întreg județul.
Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe/ Facebook