Campania națională de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva” la Zilele Sfântu Gheorghe
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Covasna au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității în cadrul Campaniei naționale de prevenire a corupției „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”.
Această activitate s-a adresat participanților la cea de-a 32-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe, cetățeni beneficiari ai serviciilor publice oferite de structurile MAI și lucrătorilor Ministerului Afacerilor Interne, cărora le-au fost prezentate aspecte referitoare la competențele Direcției Generale Anticorupție, împreună cu o prezentare succintă a situațiilor care pot constitui infracțiuni de corupție prevăzute de Codul Penal și a consecințelor implicării în fapte de corupție, precum și modalități de sesizare a faptelor de corupție, cu accent pe popularizarea Call-center-ului anticorupție.
Reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente cu instituția noastră, persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupție în care poate fi implicat personalul MAI au permanent la dispoziție linia Call-center anticorupţie - 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
De asemenea, cetățenii pot discuta cu lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Covasna la numărul de telefon 0267.307.400 (fax 0267.310.818), pot transmite sesizări prin e-mail la adresa covasna.dga@mai.gov.ro sau se pot prezenta direct la sediul serviciului din mun. Sfântu Gheorghe, str. General Grigore Bălan, nr. 67.
(Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna)