Campania „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”
În perioada iulie-august 2013, la nivel naţional va fi derulată o campanie de prevenire a infracţiunilor de tâlhărie, intitulată „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”, şi are ca scop creşterea gradului de informare a femeilor cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor.
Campania este iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
Activităţile circumscrise acestei iniţiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv şi promovarea campaniei prin intermediul mass-media, distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi întâlniri cu grupuri ţintă.
În cursul semestrului I al anului 2013, pe raza judeţului Covasna au fost sesizate un număr de 10 infracţiuni de tâlhărie. Dintre acestea 7 au fost comise în mediul urban, iar 3 în mediul rural.
Majoritatea acestor infracţiuni de tâlhărie sesizate a fost comisă prin smulgerea de obiecte (6) (telefon mobil, poşete sau bijuterii), iar în 4 cauze victimele au fost agresate. Ca şi locaţie predilectă de comitere, 4 infracţiuni au fost comise pe stradă, 3 infracţiuni au avut loc în zona locativă comună (casa scării), 2 tâlhării în locuinţe şi 1 din curte.
Intervalul orar în care au fost comise cele mai multe fapte este cuprins între orele 15.00 – 23.00.
În vederea prevenirii victimizării dvs. prin intermediul acestui tip de infracţiune, vă recomandăm următoarele:
• Aveţi grijă la ceea ce se întâmplă în jur atunci când sunteţi pe stradă. Nu vă lăsaţi distrasă de citirea presei sau accesatul internetului şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă. Neatenţia poate atrage interesul infractorilor.
• Pe stradă păstraţi poşeta pe umăr, lipită de corp şi protejată cu braţul.
• Când mergeţi pe trotuar în apropierea carosabilului, ţineţi geanta pe umărul opus străzii, pentru a evita smulgerea ei de către infractorii biciclişti sau motociclişti.
• Fiţi prudentă cu persoanele care vă abordează sub diverse pretexte sau vor să vă distragă atenţia. Păstraţi întotdeauna o distanţă care să vă ofere siguranţă, în caz că acestea vor încerca să vă smulgă bijuteriile ori telefonul.
• Când vi se pare că cineva vă urmăreşte, verificaţi acest lucru traversând strada. Dacă individul respectiv alege aceeaşi rută, îndreptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin. Cereţi sprijinul poliţiei!
• Evitaţi să mergeţi la ore târzii prin parcuri, locuri izolate sau întunecoase. Dacă locuiţi la periferie şi mergeţi pe stradă după lăsarea întunericului, stabiliţi să fiţi însoţită de mai multe persoane sau de cineva care vă poate proteja şi alegeţi, pe cât posibil, străzi iluminate.
• Nu cumpăraţi produse cu o provenienţă dubioasă pentru a nu încuraja infractorii să-şi continuă activitatea ilegală.
• Dacă se întâmplă să fiţi victima unei tâlhării, nu încercaţi să ripostaţi dacă observaţi o diferenţă clară între posibilităţile dvs. de apărare şi modul de operare al agresorului. Păstraţi-vă calmul. Încercaţi să vă protejaţi astfel viaţa şi integritatea corporală. Reţineţi cât mai multe aspecte care să poată conduce la identificarea agresorului. Sunaţi la 112 şi solicitaţi ajutorul lucrătorilor de poliţie.
(IPJ Covasna)