Bugetul festivalului de artă contemporană „pulzArt”, mai mare decât anul trecut
Cheltuielile au fost evaluate la aproape 200.000 de lei
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat finanţarea cu aproape 95.000 de lei a Festivalului de artă contemporană „pulzArt”, care va reuni pentru al doilea an consecutiv artişti din ţară şi străinătate.
Cheltuielile legate de organizarea şi desfăşurarea evenimentului au fost evaluate la aproape 200.000 de lei, din care circa 95.000 de lei vor fi acoperiţi din bugetul local, iar diferenţa din sponsorizări şi din vânzarea biletelor la evenimente, a declarat viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Éva.
Potrivit acesteia, organizatorii vor încerca să obţină pentru acest proiect o finanţare în valoare de peste 87.000 de lei din partea Fondului Cultural Naţional din Ungaria.
Reprezentanta Biroului de imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe, Knop Ildikó, a declarat că festivalul „pulzArt” se adresează deopotrivă „publicului cu cravată şi celui cu tenişi” şi prezintă o serie de „iniţiative reprezentative şi interesante ale artei contemporane”.
Prima ediţie, desfăşurată în 2013 sub genericul „Anul sunetului şi al cuvântului”, a adus la Sfântu Gheorghe invitaţi de marcă, printre aceştia numărându-se violoniştii Alexandru Tomescu care cântă la o vioară Stradivarius şi Lajko Felix din Serbia. Festivalul a avut un buget de 165.000 de lei şi a mobilizat circa 3.000 de spectatori din judeţul Covasna, dar şi din alte judeţe, spun organizatorii. Ediţia din acest an va avea loc în luna septembrie sub genericul „Anul jocului”.