ACTUALITATE 13 septembrie 2009

Blaga spune „NU” drapelului secuiesc în Parlamentul României

de Covasna Media | 4658 vizualizări
Arborarea drapelului secuiesc în Secuime, însă nu şi la Bucureşti l posibilitatea unei noi colaborări PD-L – UDMR în cazul ruperii actualei Coaliţii l descentralizare egală pentru toată ţara şi reorganizare administrativă ce ţine strict de criteriul eligibillităţii la fondurile europene - acestea au fost câteva dintre direcţiile politice trasate de ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, în timpul vizitei de vineri la Sfântu Gheorghe.

[singlepic=308,400,200,,left]La o zi după ce Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a anunţat că va face demersuri pentru arborarea drapelului secuiesc în Parlamentul României, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat la Sfântu-Gheorghe că acest lucru nu se va întâm pla, apreciind însă că administraţiile locale au libertatea de a alege dacă arborează sau nu acest drapel în Secuime.

Arborarea drapelului secuiesc în Secuime, însă nu şi la Bucureşti l posibilitatea unei noi colaborări PD-L – UDMR în cazul ruperii actualei Coaliţii l descentralizare egală pentru toată ţara şi reorganizare administrativă ce ţine strict de criteriul eligibillităţii la fondurile europene - acestea au fost câteva dintre direcţiile politice trasate de ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, în timpul vizitei de vineri la Sfântu Gheorghe.

La o zi după ce Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a anunţat că va face demersuri pentru arborarea drapelului secuiesc în Parlamentul României, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat la Sfântu-Gheorghe că acest lucru nu se va întâm pla, apreciind însă că administraţiile locale au libertatea de a alege dacă arborează sau nu acest drapel în Secuime.

„Suntem o ţară democratică, cu 23 de milioane de oameni, în care fiecare are dreptul să se exprime, să ceară ce vrea. Problema este dacă i se va da. În Parlamentul României sunt arborate două drapele, al României şi al UE. Discutăm despre Parlamentul României, stat naţional, unitar (...). Avem în faţa Parlamentului, desigur, şi drapelul NATO, România fiind membru NATO. Aşa este, aşa va rămâne. Nu putem însă să oprim pe nimeni să-şi exprime un punct de vedere, suntem un stat democratic”, a explicat Vasile Blaga, făcând trimitere la Articolul 1 din Constituţie.

Pe de altă parte, Vasile Blaga a apreciat că arborarea drapelului secuiesc pe unele dintre instituţiile administraţiei locale din Secuime poate fi privită din perspectiva arborării steagului oraşului, aşa cum se întâmplă şi în alte zone din ţară.

„În Braşov este arborat drapelul Braşovului, în Oradea, al Oradei, în Alba, al Albei şi se mândresc cu acesta (...) aşa şi aici, se arborează drapelul din Sfântu Gheorghe, din Miercurea-Ciuc”, a spus Vasile Blaga.

PCM Covasna intenţionează să solicite sprijinul celor 16 parlamentari UDMR, pentru ca aceştia să iniţieze demersuri pentru arborarea drapelului secuiesc în Parlament. Potrivit PCM Covasna, aceasta ar fi foarte importantă pentru maghiarime, deoarece ar marca un prim pas de deschidere al Statului Român către discuţiile referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc.

UDMR, luată în calcul de PD-L, în cazul ruperii Coaliţiei

O nouă colaborare PD-L – UDMR nu este exclusă de Vasile Blaga, în eventualitatea în care actuala Coaliţie PD-L – PSD nu va rezista. Secretarul general al democrat liberalilor a insistat însă că este loial guvernării alături de PSD, chiar dacă au existat reţineri printre democrat liberali, cu privire la înfiinţarea actualei Coaliţii.

„Când am realizat această Colaţie, am gândit-o pe patru ani. Eu sunt unul dintre cei care nu şi-au dorit-o, dar în momen tul în care partidul meu a decis acest lucru, m-am supus deciziei şi am făcut toate eforturile pentru ca această Coaliţie să reziste“, a explicat Blaga. Potrivit liderului PD-L, asumarea răspunderii Guvernului pe un foarte important pachet de legi, preocedură ce va avea loc marţi, va oferi ocazia de a se vedea dacă actuala Coaliţie funcţionează.

„Nu au început niciun fel de discuţii cu UDMR, noi suntem loiali, dar nu exclud o colaborare cu UDMR la guvernare, dacă această Coaliţie nu va rezista”, a explicat Vasile Blaga, precizând că în trecut a lucrat alături de UDMR, pe ai cărei reprezentanţi i-a caracterizat ca fiind „parteneri loiali şi extrem de corecţi“.

Băsescu, candidat sigur al PD-L, PNL – caracterizat ca fiind un „club“

În ceea ce priveşte candidatul PD-L pentru alegerile prezidenţiale, Vasile Blaga a arătat că nu are nicio îndoială în ceea ce priveşte faptul că Traian Băsescu va fi candidatul PD-L, în ciuda faptului că acest lucru nu a fost încă anunţat oficial. „Sunt convins că Traian Băsescu va fi candidatul nostru. Este la aprecierea domniei sale când îşi va anunţa candidatura şi sper să şi-o anunţe, este o problemă de strategie (...). Sunt candidaţi la preşedinţie şi este un preşedinte care, dacă va dori, va candida. Aceasta este realitatea şi ştiu că pe ceilalţi îi doare această realitate, dar asta este”, a declarat Vasile Blaga.

În contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, secretarul general al PDL a ţinut să sublinieze că scena politică a României este ocupată, în prezent, de partide şi de „cluburi“.

„În ţară există trei partide bine structurate: PD-L, PSD şi, în zona sa, UDMR. Restul sunt cluburi, cu tot respectul pe care-l am pentru PNL şi alte partide (...)”, a spus Blaga, care, referindu-se la intrarea în cursa prezidenţială a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a arătat că aceasta nu va afecta nicicum PD-L.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
gigi, 15 septembrie 2009
chestia cu drapel este o exagerare. Locul drapelului este in secuime nu in parlamentul romaniei.
Livia, 14 septembrie 2009
Din punctul meu de vedere ar trebui ca, daca hotaram sa reprezentam minoritatile, sa le reprezentam pe toate. Tocmai pentru ca suntem un stat democrat si trebui sa invatam sa recunoastem, sa apreciem citeste integral
Ion Ciobanu, 14 septembrie 2009
Oprescu nu va afecta în niciun fel PDL? Probabil, fiindcă oricum candidatul PDL nu mai are nicio şansă de-a fi reales. La ultimile alegeri de primar ţin minte un buldog, fost şef la Vamă, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.