ACTUALITATE 27 septembrie 2023

Bărbat de 78 de ani din Reci, decedat într-un incendiu

de Daniela Luca | 1402 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 78 de ani din localitatea Reci și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în locuința sa. Tragedia a avut loc miercuri, pe 27 septembrie. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, transmite ISU Covasna. 

„La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru muncă operativă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Sfântu Gheorghe.

Sosiți la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la nivelul acoperișului casei și la interiorul unui dormitor, pe circa 60mp.

După executarea recunoașterii, echipajele au găsit un bărbat, în vârstă de 78 de ani, aflat în stop cardio-respirator, ulterior fiind declarat decesul de către medicul coordonator”, transmite ISU Covasna. 

Pompierii au lichidat incendiul, iar cauza probabilă a acestuia a fost un scurtcircuit electric. 

„Pe această cale, atragem atenția cetățenilor să acorde maximă importanță siguranței lor și să renunțe la improvizațiile electrice care le pot pune viața în pericol”, mai transmit pompierii covăsneni. 

Sursa foto: Facebook/ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.