Avem legi, dar nu avem specialiști
Dialogul social a fost dezbătut la Sfântu Gheorghe
Liga Citadină a Serviciilor Publice și Comunale din România, alături de Patronatul Serviciilor Publice și Federația Națională a Sindicatelor din Serviciile Publice au organizat marți, la Sfântu Gheorghe, o dezbatere publică pe tema impactului social și economic al importanței bunei negocieri a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) în sectorul serviciilor publice. Dezbaterea a avut loc în cadrul Proiectului Calitatea Dialogului Social în România, susținut din fonduri acordate de Guvernul Norvegian prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014.
Ghid și suport de curs pentru a înțelege dialogul social
Managerul proiectului, Ion Sorici, a declarat că în dialogul social actual există foarte multe contradicții, ceea ce s-a constatat prin acest proiect, în cadrul căruia se va elabora și un suport de curs pentru formarea profesioniștilor în dialogul social.
„Vom elabora și un ghid pe care îl vom pune la dispoziția partenerilor de dialog social – patronate, sindicate și autorități publice locale, arătând esența dialogului social. Pe de altă parte, dezvoltăm un portal prin care vom pune în dezbatere principalele teme ale dialogului social, inclusiv reacții”, a explicat Sorici.
30 de persoane se vor specializa în dialog social
Potrivit acestuia, formarea experților în dialog social – un număr de 30 pentru început, este cea mai importantă parte a proiectului. În paralel, se pare că și Ministerul Muncii are în vedere perfecționarea unor angajați ai săi în dialogul social, tocmai pentru ca apoi să se poată discuta într-un limbaj comun.
Sorici susține că lipsa unui CCM la nivel național creează dificultăți la nivel sectorial, în vreme ce implicarea Statului „torpilează” mișcarea patronală sindicală, tocmai intervenind cu reglementări restrictive și fixând valoarea salariului minim pe economie.
„Ne dorim ca prin acest proiect și ceea ce va produce el – inclusiv ghid și suport de curs, să mai schimbăm percepțiile și să facem pași înainte, deși este destul de greu – unii oameni, când aud de dialog social, au amintiri nu tocmai plăcute – negocierile colective”, a mai spus Sorici, care a precizat că elementele cuprinse în suportul de curs vor fi elaborate ținând cont de particularitățile sistemului românesc.
În proiect vor fi incluse sute de administrații, iar dezbaterile publice sunt susținute în mai multe zone, la nivel local. Suporturile de curs asupra dialogului social vor apărea la începutul anului viitor. La dezbaterea de la Sfântu Gheorghe au participat reprezentanți ai administrațiilor locale și serviciilor publice din județele Covasna și Brașov, aceștia discutând despre problematica dialogului social și rezultatele acestuia, în contextul în care măsurile și indicațiile Guvernului nu coincid mereu cu ceea ce se întâmplă la nivel local între serviciile publice și sindicate. Pornind de la un studiu care a implicat mai multe administrații locale, s-a arătat că funcțiile sociale ale dialogului social sunt cunoscute de participanții la acest proces într-o anumită măsură doar, în vreme ce asumarea este redusă. În plus, studiul a mai relevat că România duce lipsa unei culturi a dialogului social, chiar dacă există un cadru instituțional.