ACTUALITATE 11 ianuarie 2010

Au dat năvală să se vaccineze

de Covasna Media | 701 vizualizări
Covăsnenii sau speriat de gripa nouă şi au dat fuga la medicul de familie 11ian2010-strainu_cercelNebunia vaccinării împotriva gripei noi s-a extins şi la noi în judeţ, astfel că în ultimele două zile lucrătoare ale săptămânii trecute covăsnenii s-au dus aţă la cabinetele medicilor de familie. Cu toate că solicitări ar mai fi, dozele repartizate în prima fază, cele aproape 6.000 pe care le-am primit în luna decembrie, s-au epuizat, urmând ca astăzi autorităţile sanitare să trimită după altele, în speranţa că vom primi destule. „Joi – vineri am avut foarte multe solicitări, dar n-au mai fost vaccinuri la Sanepid şi am solicitat din nou. Sperăm să primim şi atunci oamenii pot veni să se vaccineze”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Covasna, Lucia Sereş.

Covăsnenii sau speriat de gripa nouă şi au dat fuga la medicul de familie

11ian2010-strainu_cercel11ian2010-coada_vaccinNebunia vaccinării împotriva gripei noi s-a extins şi la noi în judeţ, astfel că în ultimele două zile lucrătoare ale săptămânii trecute covăsnenii s-au dus aţă la cabinetele medicilor de familie.

Cu toate că solicitări ar mai fi, dozele repartizate în prima fază, cele aproape 6.000 pe care le-am primit în luna decembrie, s-au epuizat, urmând ca astăzi autorităţile sanitare să trimită după altele, în speranţa că vom primi destule.

„Joi – vineri am avut foarte multe solicitări, dar n-au mai fost vaccinuri la Sanepid şi am solicitat din nou. Sperăm să primim şi atunci oamenii pot veni să se vaccineze”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Covasna, Lucia Sereş.

Astfel, dacă în toată luna decembrie la acest cabinet se prezentaseră în jur de 60 de persoane pentru vaccinul AH1N1, încă pe atâţia s-au prezentat în doar două zile.

„Şi eu am vrut să mă vaccinez, dar nu au mai avut vaccin, aşa că voi reveni în zilele următoare, sper să reuşesc, voi fi mai liniştită”, a spus o femeie dornică să se vaccineze.

„La mine toată familia a făcut vaccinul, eu fiind mai tânăr şi în afara categoriilor de risc, am aşteptat până acum, dar medicul meu mi-a spus că nu merită să fac vaccin, că a trecut perioada critică şi sunt tânăr, imunitatea e bună, ma cam şocat”, a spus un tânăr din Sf.Gheorghe, I. Lorand, care fusese la alt cabinet din oraş.

20 de cazuri în Covasna

Explicaţia pentru dorinţa dintr-o dată aprigă de a se vaccina are legătură cu ceea ce a păţit actorul Toni Tecuceanu, din echipa Cronicii Cârcotaşilor, răpus de această boală. Cu toate că nu se bucură că oamenii au venit după o asemenea pierdere, medicii recunosc şi ei influenţa celor prezentate la televizor despre acest caz, altfel nu se explică de ce tocmai în aceste zile să dea aşa buzna peste tot în ţară, pentru a se vaccina. Până şi cei mai sceptici, care nu doreau să primească vaccinul, sau cei care se ghidau după ideea „nu mi se poate întâmpla tocmai mie” au luat până la urmă această decizie.

În judeţul nostru au fost confirmate până acum peste 20 de cazuri de gripă AH1N1, fără a fi înregistrat niciun deces. Din cauza gripei noi, Liceul Szekely Miko din Sfântu-Gheorghe a fost închis în decembrie o săptămână, după ce mai mulţi elevi de aici fuseseră depistaţi cu acest virus. La nivel naţional avem însă de-a face cu 6.167 de cazuri, din care 84 cu deces.

Majoritatea celor care au murit sufereau şi de alte boli sau prezentau complicaţii. Conform opiniei specialiştilor, reacţiile secundare ale vaccinului contra gripei porcine sunt dureri spontane la locul vaccinării şi scurgeri nazale. Pot apărea şi dureri locale, care dispar însă la 23 zile de la administrarea vaccinului şi dureri de cap.

Simptomele infecţiei cu gripă nouă sunt similare cu cele ale gripei sezoniere. Este vorba de febră (peste 38°C), oboseală, inapetenţă, tuse şi durere în gât. Unele persoane infectate cu gripă AH1N1 au prezentat stări de vomă şi diaree. Dacă prezentaţi oricare din aceste simptome, cel mai bine este să consultaţi medicul de familie.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.