Asistenţă prin e-mail de la Fisc
AJFP Covasna informează contribuabilii că în vederea îmbunătăţirii modului de acordare a asistenţei prin e-mail Direcţia Generală de Tehnologia Informaţiei din cadrul ANAF a elaborat un produs informatic ce permite arondarea şi gestionarea automată a solicitărilor primite prin e-mail pe portalul ANAF.
Ca urmare, în vederea rezolvării în termen legal a solicitărilor Dvs, vă rugăm să utilizaţi formularul de asistenţă de la www.anaf.ro/arondare.
În conformitate cu prevederile Procedurii privind îndrumarea şi asistenţa contribuabililor de către organele fiscale, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1338/2008, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 706 din 17 octombrie 2008, pentru a beneficia de asistenţă prin e-mail, contribuabilii vor formula solicitarea în mod clar şi concis şi vor include în mod obligatoriu datele de identificare.
Îndrumarea şi asistenţa contribuabililor în domeniul fiscal se asigură de către organele fiscale judeţene în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.