ACTUALITATE 15 iunie 2016

Aproape 300 de elevi din ultimul an de liceu nu s-au înscris la Bacalaureat în Covasna

de Agerpres | 837 vizualizări

Aproape 300 de elevi din judeţul Covasna, aflaţi în ultimul an de liceu, nu s-au înscris la Bacalaureat, unii pentru că se consideră insuficient de bine pregătiţi, alţii pentru că au rămas corigenţi sau repetenţi, a declarat miercuri inspectorul şcolar general Kiss Imre.

Potrivit acestuia, la sesiunea din iunie-iulie s-au înscris 1.305 elevi de la cele 18 licee teoretice şi tehnologice, la secţiile română şi maghiară, dintre care 156 sunt din promoţiile anterioare, iar 1.149 din promoţia curentă.

Kiss Imre a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că 123 de elevi nu au intrat în Bacalaureat pentru că au rămas corigenţi, 4 sunt repetenţi, iar 170 de elevi care au absolvit liceul în acest an au preferat să nu dea examenul.

„Majoritatea sunt de la seral, frecvenţă redusă şi de la liceele tehnologice şi au considerat că nu sunt pregătiţi pentru Bacalaureat, aşa că au decis să nu participe, pentru că oricum nu vor reuşi. Probabil că unii dintre ei vor merge direct în sesiunea din toamnă, se practică acest lucru”, a declarat Kiss Imre.

În context, el a remarcat că numărul elevilor care participă la prima sesiune de Bacalaureat din acest an este mai mic cu 215 faţă de anul trecut.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.