ACTUALITATE 20 februarie 2017

Aproape 160 de persoane trimise în judecată, anul trecut, pentru fapte de corupţie

de Agerpres | 1544 vizualizări

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Covasna a efectuat anul trecut cercetări într-un număr de 48 dosare penale, care au vizat 228 de persoane suspectate de diverse fapte de corupţie, printre care şi 40 de angajaţi din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Şeful Serviciului, comisarul George Florin Alexandru, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că până la această dată procurorii au dispus trimiterea în judecată a 158 de inculpaţi în 13 din cele 48 de dosare penale. Printre inculpaţi s-au numărat şi trei lucrători de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna, acuzaţi de luare de mită.

Potrivit comisarului Alexandru, anul trecut s-au înregistrat patru autodenunţuri din partea unor angajaţi ai MAI din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Biroului de Imigrări, legate de persoane care le-au oferit mită pentru a trece cu vederea diverse abateri, finalizate cu prindere în flagrant.

Conducerea Serviciului Anticorupţie Covasna a mai precizat că, anul trecut, la nivelul structurilor MAI din judeţ au fost desfăşurate 49 de activităţi de instruire şi informare pe linie de anticorupţie, la care au participat 556 lucrători, 119 având funcţii de conducere şi 437 funcţii de execuţie. De asemenea, au fost derulate acţiuni informative preventive la nivelul unităţilor de învăţământ, în special la nivel liceal, acestea urmând să continue şi în acest an.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.